La malul Mării Negre, ducem lipsă de peşte! Din ce cauză a dispărut o întreagă industrie
Împărţim aceeaşi mare cu bulgarii, dar piaţa peştelui din România păleşte în faţa Bulgariei, cu toate că suntem la o aruncătură de lansetă. Flota de la ţărmul nostru este aproape inexistentă, în timp ce vecinii noştri au de zece ori mai multe pescadoare.
Împărţim aceeaşi mare cu bulgarii, dar piaţa peştelui din România păleşte în faţa Bulgariei, cu toate că suntem la o aruncătură de lansetă. Flota de la ţărmul nostru este aproape inexistentă, în timp ce vecinii noştri au de zece ori mai multe pescadoare. În pieţele noastre e pustiu şi cele mai căutate restaurante cu specific pescăresc din Constanţa se aprovizionează din hypermarketuri sau din străinătate.
La capătul digului de la Cap Midia sunt trase câteva pescadoare bătrâne şi ruginite. Nimic nu sparge liniştea de aici.
Dintr-o barcă veche, ne întâmpină un pescar care a investit totul în mica lui afacere. Speră să-şi recupereze banii... în şapte ani.
Într-o baracă improvizată, Nea Marin are un pat, o sobă pe lemne şi multe scule pentru pescuit. Aici mănâncă, aici doarme.
Lupta cu condiţiile vitrege se dă pe întreg litoralul românesc. În Midia, Năvodari, 23 August, Eforie, Costineşti sau Mangalia nu există nici măcar un port pescăresc, o problemă recunoscută deschis de autorităţi.
De mai bine de 20 de ani, autorităţile din România nu au investit niciun leu în activitatea de pescuit de la malul Mării Negre.
Nimic nu ajunge în pieţele de peşte. Acolo unde ele există... bate vântul.
Acelaşi decor şi-n Năvodari. Unde piaţa uriaşă în care s-au investit peste 1,5 milioane de euro, zace de doi ani ...încuiată.
Marea ascunde comori adevărate. La doar o milă de mal se găseşte scrumbia. Puţin mai în larg, înoată lufărul sau zarganul. Iar la 30 de mile se poate pescui calcanul. La adâncime, Marea Neagră are o mină de aur. Rapana nu o veţi găsi în pieţele din România.
La o aruncătură de lansetă peste graniţă, în piaţa de peşte din Varna, găsim o altă lume.
Peştii vin în lădiţe direct din port. Acolo unde pescadoarele au fiecare locul lui, sunt mari, sunt multe şi... întreţinute. Comercianţii se mişcă atât de repede, că peştele ajunge viu în piaţă.
Piaţa de peşte din Varna este la fel de aglomerată în fiecare dimineaţă, însă, în zilele de sărbătoare parcă sunt mai mulţi clienţi ca niciodaă, oamenii vin aici să-şi cumpere peşte proaspăt şi chiar au de unde alege.
Aici, clienţii vin şi de la sute de kilometri.
Avem aceeaşi mare şi aceleaşi specii. Diferenţele sunt, însă, de la cer la pământ. Până când autorităţile noastre se trezesc din somnul nepăsarii, vom găsi peşte proaspăt românesc... doar în Bulgaria.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰