Video Mărturia unei românce, blocată în "infernul" din Germania: "Nu am văzut în viaţa mea aşa ceva". Centrul Europei, sub ape: peste 100 de morţi
Peste 100 de oameni au fost ucişi în vestul Europei, din cauza inundaţiilor! În Germania, 92 de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza viiturilor, în timp ce alţi 1.300 sunt daţi dispăruţi. Iar în Belgia, 12 oameni au murit in urma inundaţiilor. În ambele ţări, armata a fost chemată în sprijinul sinistraţilor. Şi în Olanda situaţia este îngrijorătoare, iar autorităţile rămân în alertă.
Inundaţiile au făcut ravagii în vestul Germaniei. Viiturile au distrus case întregi, au luat cu ele maşini, copaci şi zeci de vieţi omeneşti. "Acolo era o casă, iar acum nu se mai vede. N-a mai rămas nimic din ea! Erau chiar două case, dar s-au dus", spune Renate Holzen, o localnică. Mulţi s-au refugiat pe acoperişuri, de unde au fost salvaţi de elicopterele armatei. Militarii americani staţionaţi în Germania au sărit şi ei în ajutor.
În zona afectată, sunt cele mai mari inundaţii din ultimul secol. Aflată în vizită în Statele Unite, Angela Merkel a promis că-i va ajuta pe sinistraţi şi că va fi alături de ei. "Sunt îndurerată pentru toţi cei ce şi-au pierdut viaţa în această catastrofă. Nu le ştim încă numărul, dar sunt foarte mulţi", a declarat Angela Merkel.
Din calea apelor au reuşit să scape teferi şi mai mulţi români. Printre ei, o femeie care se afla în drum spre Belgia în momentul în care s-a produs viitura. "Suntem pe 258 în Germania. A venit viitura, a luat case, mașini, suntem blocați. Vine apa de pe versanți. Nu am văzut în viaţa mea asa ceva", a fost mesajul postat de aceasta pe Facebook.
Însă apele nu au cruţat nici Belgia. Şi aici, armata a fost chemată în ajutorul sinistraţilor. Oamenii au fost salvaţi cu bărci pneumatice sau cu elicoptere. Oraşul Liege, cu 200.000 de locuitori, a fost parţial evacuat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰