MH-17: Washingtonul cere ca responsabilii prăbușirii avionului "să dea socoteală"
Ambasadoarea Statelor Unite la ONU Samantha Power a cerut vineri ca responsabilii prăbușirii avionului Boeing al companiei Malaysia Airlines, doborât deasupra estului Ucrainei în urmă cu un an, "să dea socoteală"
Ambasadoarea Statelor Unite la ONU Samantha Power a cerut vineri ca responsabilii prăbușirii avionului Boeing al companiei Malaysia Airlines, doborât deasupra estului Ucrainei în urmă cu un an, "să dea socoteală"
Într-un comunicat, citat de AFP, dna Power afirmă că Statele Unite "nu vor avea liniște" până când rudelor victimelor "nu li se va face dreptate".
Ea se referă la o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU adoptată imediat după prăbușire, inclusiv cu sprijinul Rusiei, care cere ca autorii să fie aduși în fața justiției.
Dar ambasadoarea nu se referă în mod explicit la crearea unui tribunal internațional pentru a face acest lucru.
Malaezia și Olanda au lansat ideea unui astfel de tribunal ce ar fi mandatat de ONU și au făcut să circule un proiect de rezoluție în acest sens în Consiliul de Securitate, amintește France Presse.
Londra a reafirmat vineri că sprijină această inițiativă, dar Rusia, care dispune de drept de veto în Consiliu, se opune.
Toți cei 298 de pasageri și membri ai echipajului au murit când avionul ce efectua un zbor între Amsterdam și Kuala Lumpur a fost doborât, în timpul uneia dintre cele mai violente faze de ostilități între forțele ucrainene și separatiștii proruși în estul Ucrainei.
Kievul și occidentalii suspectează că separatiștii au folosit o rachetă sol-aer BUK furnizată de Rusia pentru a doborî aparatul civil, crezând că trag într-un aparat militar ucrainean.
Moscova neagă orice implicare și acuză armata ucraineană.
Olanda, de unde erau originari majoritatea pasagerilor, și alte țări au adus un omagiu victimelor vineri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰