Migranți: Compania națională a căilor ferate austriece a anunțat suspendarea traficului feroviar cu Germania
Compania națională a căilor ferate austriece, O-BB, a anunțat duminică suspendarea traficului feroviar cu Germania, țară în care mii de imigranți ajung cu trenul după ce trec prin Austria
Compania națională a căilor ferate austriece, O-BB, a anunțat duminică suspendarea traficului feroviar cu Germania, țară în care mii de imigranți ajung cu trenul după ce trec prin Austria
Traficul feroviar între Austria și Germania a fost suspendat începând cu orele 15:00 GMT (18:00, ora României), la cererea părții germane, au declarat reprezentanți ai companiei pentru agenția austriacă de presă APA. Această decizie coincide cu anunțul făcut de mass media germane cu privire la reintroducerea de către Germania a controalelor la frontiera austriacă.
Șeful companiei naționale a căilor ferate germane l-a informat pe omologul său austriac că Germania suspendă traficul feroviar dinspre Austria, a declarat o purtătoare de cuvânt a O-BB. Situația în cealaltă direcție, dinspre Germania către Austria, nu este clară, a adăugat aceasta.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰