Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mike Pence a servit masa sutelor de oameni de la un adăpost din Indiana

Vicepreşedintele ales al Statelor Unite şi-a dedicat câteva ore bune oamenilor fără posibilităţi din Indiana! De altfel, Pence este guvernator de Indiana şi va rămâne în această poziţie până în ianuarie, când va depune jurământul. Revenind la nevoiaşi, aceştia au fost serviţi personal de Mike Pence, care le-a dat asigurări că se va ocupa de problemele lor.

de Redactia Observator

la 22.12.2016 , 17:22

Vicepreşedintele ales al Statelor Unite şi-a dedicat câteva ore bune oamenilor fără posibilităţi din Indiana! De altfel, Pence este guvernator de Indiana şi va rămâne în această poziţie până în ianuarie, când va depune jurământul. Revenind la nevoiaşi, aceştia au fost serviţi personal de Mike Pence, care le-a dat asigurări că se va ocupa de problemele lor.

În spatele tejghelei, cu şorţ de bucătărie şi şapcă, guvernatorul statului Indiana şi vicepreşedintele ales al Statelor Unite, Mike Pence, a oferit publicului o imagine complet diferită faţă de cea din campanie. Alături de mai mulţi voluntari, republicanul a servit masa oamenilor nevoiaşi de la un adăpost temporar.

"Pot să vă asigur că, imediat ce eu şi preşedintele ales vom depune jurământul, vom trece la treabă, să implementăm acele politici pe care le-am promovat, ne vom aminti de oamenii lăsaţi în urmă de vechiul sistem, vom crea locuri de muncă şi noi oportunităţi.", a spus politicianul.

Vezi și

Deşi cifrele arată că, anul acesta, în Indiana, economia este în creştere şi au fost create noi locuri de muncă, pe teren, situaţia este cu totul diferită. Numărul oamenilor care au cerut adăpost în centrul vizitat de Pence este de trei ori mai mare decât anul trecut. Majoritatea solicitanţilor sunt bărbaţi până în 40 de ani, semn că pe piaţă există o penurie de locuri de muncă pentru tineri. Pence a promis, în acelaşi timp, că nu va tăia bugetul destinat ajutoarelor sociale, aşa cum acuză opoziţia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri externe » Mike Pence a servit masa sutelor de oameni de la un adăpost din Indiana