Observator » Ştiri externe » Ministrul Turismului din Spania a primit un cuțit acoperit cu pete roșii, într-un plic anonim

Foto Ministrul Turismului din Spania a primit un cuțit acoperit cu pete roșii, într-un plic anonim

Ministrul Turismului din Spania a primit un cuțit într-un plic anonim, Ministrul Turismului din Spania a primit un cuțit într-un plic anonim, - Hepta
Ana Maria Ghiarasim | Timp citire: 1 minut
Publicat la 26.04.2021, 14:54 | Modificat la 26.04.2021, 15:09

Ministrul spaniol al turismului, Reyes Maroto, a primit prin poștă un cuțit acoperit cu pete roșii, a declarat luni o sursă a Ministerului de interne, la câteva zile după ce alți înalții oficiali ai securității și liderul partidului Unidas Podemos au primit amenințări cu moartea.

O anchetă a fost deschisă, a spus sursa, fără a oferi mai multe detalii. Potrivit Reuters, o altă sursă a prezat că nu este clar dacă petele roșii de pe cuțit erau de sânge sau vopsea.

Amenințări cu moartea la adresa mai multor oficiali spanioli

Săptămâna trecută, ministrul de interne Fernando Grande-Marlaska, liderul partidului Podemos (stânga radicală), Pablo Iglesias, şi şefa Gărzii Civile, Maria Gamez, au primit scrisori de ameninţare ce conţineau gloanţe.

Articolul continuă după reclamă

”Soţia ta, părinţii tăi şi tu sunteţi condamnaţi la pedeapsa capitală, timpul tău se scurge”, este mesajul primit de Pablo Iglesias în scrisoarea anonimă, conform unei fotografii postate de acesta pe Twitter.

El a postat şi o fotografie cu patru gloanţe şi plicul scrisorii primite.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vineri, șeful guvernului spaniol, Pedro Sanchez, a condamnat ameninţările cu moartea adresate înalților oficiali ai statului și a spus că justiția și democrația vor învinge violența.

Pe acelaşi subiect