Antena Meniu Search
x

Curs valutar

A murit pe aeroport după ce a înghiţit o pungă cu droguri

Victoria Buchanan, o englezoaică de 42 de ani care activa ca profesoară în Dubai, şi-a pierdut viaţa pe aeroportul din Manchester, Marea Britanie, după ce a înghiţit o pungă cu droguri.

de Cristi Ioniţă

la 04.06.2019 , 18:37

Femeia era profesoară şi a lăsat în urmă trei copii minori Femeia era însoţită de soţul ei, când a înghiţit drogurile şi a murit - Daily Mail

Victoria Buchanan, o englezoaică de 42 de ani care activa ca profesoară în Dubai, şi-a pierdut viaţa pe aeroportul din Manchester, Marea Britanie, după ce a înghiţit o pungă cu droguri.

Femeia revenise în Marea Britanie alături de soţul ei, pentru o vizită scurtă. A avut chef de o distracţie de două zile, aşa că a cumpărat cocaină în valoare de 300 de lire sterline.

Femeia în loc să arunce punga cu droguri, a decis să o înghită

Articolul continuă după reclamă

Conform Daily Mail, nu se ştie cum exact, dar femeia a reuşit să treacă de filtrele de control având în continuare cocaină de 60 de lire sterline asupra ei.

La un moment dat, când se afla în salonul de relaxare pentru pasagerii de la clasa I, femeia şi-a dat seama că încă mai are drogurile asupra ei.

Şi i-a trecut prin minte o idee care avea să-i fie fatală. A înghiţit punga cu droguri în speranţa că o va putea recupera în Dubai şi va putea consuma drogurile.

Prezenţa drogurilor în organism, relevată la autopsie

Victoria a mai apucat doar să bea două guri de şampanie înainte să se prăbuşească în salonul respectiv.

Reprezentanţii aeroportului au crezut, iniţial, că femeia a fost victima unui şoc anafilactic. Abia la autopsie s-a remarcat prezenţa drogurilor în organism. Punga cu cocaină s-a spart în stomacul femeii, iar aceasta a murit de supradoză.

Vestea decesului a venit ca un şoc pentru apropiaţi, care nu înţeleg cum a ajuns Victoria într-o asemenea situaţie, mai ales că în urma ei au rămas orfani trei copii minori.

Cristi Ioniţă Like

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » A murit pe aeroport după ce a înghiţit o pungă cu droguri