Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam pentru posesie de droguri uşoare. Reacţia artistei: "Ceea ce au făcut este ilegal"
Faimoasa cântăreaţă Nicki Minaj a fost reţinută pe aeroportul din Amsterdam fiind suspectată de posesie de droguri uşoare. Întâmplarea a avut loc cu numai câteva ore înainte ca artista să susţină un concert în Manchester.
Din nefericire pentru cei 20.000 de mii de fani care o aşteptau, spectacolul a fost amânat. Nicki Minaj a scris pe reţelele de socializare că bagajele i-au fost luate fără consimţământ şi chiar l-a filmat pe unul dintre funcţionarii de la aeroport.
"Au încercat să mă împiedice să vin la fiecare spectacol. Mi-au luat bagajele înainte să le văd. Le-au pus în avion. Acum spun că așteaptă la vamă. Așa arată când oamenii sunt plătiți cu bani mulți pentru a încerca să saboteze un turneu după ce toate celelalte au eșuat. Tot ceea ce au făcut este ilegal", scris artista într-o postare pe Instagram după incident.
Poliția olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă de 41 de ani a fost arestată sub suspiciunea de posesie de droguri ușoare, dar nu a dat numele femeii în cauză. Se pare că artista se pregătea să zboare la Manchester pentru un concert la sala Co-op Live sâmbătă seara.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰