Noapte de coşmar în campusurile americane. Poliţia din New York, intervenţie în forţă la Universitatea Columbia, epicentrul manifestaţiilor pro-palestiniene
Noapte de coşmar în campusurile universităţilor americane. Poliţia din New York a fost nevoită să intervină la Universitatea Columbia, epicentrul protestelor pro-palestiniene, de unde a evacuat sute de manifestanţi care se baricadau într-o clădire. În celălalt capăt al ţării, la Los Angeles, lupte grele au izbucnit în capusul UCLA. În ultimele două săptămâni peste 1.200 de studenţi au fost arestaţi.
La Universitatea Columbia, sute de polițiști din New York au năvălit în campus pentru a alunga protestatarii care au preluat ilegal o clădire academică. Ei ocupaseră încă de dimineaţă spaţiul universităţii, iar agenţii au fost nevoiţi să intre printr-un geam de la etajul doi pentru a ajunge la ei. În mai puţin de două ore, şcoala a fost eliberată și în jur de 230 de protestatari au fost arestați. Cu toţii sunt acum în pericol de a fi exmatriculaţi. "Nu avem răniţi şi nu au fost folosite gaze lacrimogene. Departamentul de poliție din New York nu a folosit gaze lacrimogene", a declarat Carlos Nieves, comisar adjunct Poliţia din New York.
Universitatea Columbia a fost unul dintre principalele "câmpuri de luptă"
Universitatea Columbia a fost unul dintre principalele câmpuri de luptă în protestele pro-palestiniene care au cuprins campusurile din Statele Unite, în ultimele săptămâni. În ultimele 24 de ore, însă, lupte grele s-au dat şi la alte universități. În Los Angeles, de exemplu, poliția a ajuns şi în campusul UCLA, după ce, la miezul nopţii, protestatarii pro-palestinieni și susținătorii Israelului s-au ciocnit între ei. Potrivit rapoartelor presei americane, cele două tabere s-au luptat cu scânduri, bare de metal și moloz. Asta după ce, în urmă cu câteva ore, cancelarul Universității a declarat că tabăra pro-palestiniană formată în interiorul campusului este ilegală.
Între timp, părinţii furioşi se plâng că universitatea nu face nimic pentru a atenua situaţia, iar copiii lor se află într-un real pericol în timpul cursurilor. Marţi, în timp ce se afla pe platoruile de filmare din Manhattan, un grup de studenţi pro-palestinieni i-au ieşit în cale şi actorului Robert de Niro, care le-a cerut să meargă acasă. "Acesta nu este un film. Este realitatea. Dacă veţi continua să spuneţi prostii, atunci trebuie să mergeţi acasă", a declarat Robert DeNiro. Din cauza protestelor violente, unele universităţi au decis să treacă, din nou, la învăţământul online. Numai astăzi, două şcoli din California şi New Orleans au luat această măsură. De asemenea, universități precum Yale sau Brown au eliberat deja campusurile după ce au ajuns la acorduri cu studenții.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰