Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O americancă, arestată în Rusia după ce a plimbat un viţel în Piaţa Roşie din Moscova. Mesajul pe care a vrut să-l transmită

O americancă a fost reţinută şi amendată de un tribunal din Rusia miercuri, după ce a plimbat un viţel în Piaţa Roşie din Moscova, despre care a spus că îl cumpărase pentru a îl salva de la sacrificare, au anunţat mass-media ruse, citate de Reuters, potrivit Agerpres.

de Redactia Observator

la 01.02.2023 , 17:43

O americancă, arestată în Rusia după ce a plimbat un viţel în Piaţa Roşie din Moscova. Mesajul pe care a vrut să-l transmită - Profimedia

Alicia Day, în vârstă de 34 de ani, a fost amendată cu 20.000 de ruble (285 de dolari) pentru că a stânjenit accesul pietonilor în cadrul unui protest neautorizat. Ea a fost condamnată şi la 13 zile de "arest administrativ" în urma unei acuzaţii separate: nesupunere faţă de ordinele poliţiştilor. "Am cumpărat viţelul pentru ca el să nu fie mâncat", a declarat Alicia Day, citată de agenţia de presă TASS.

Ambasada SUA nu a oferit niciun comentariu pe marginea subiectului

Înregistrări video distribuite în presa de stat rusă o arată pe americancă în timp ce dezvăluia că a angajat un şofer pentru a aduce viţelul în Piaţa Roşie cu ajutorul unui vehicul. "Am vrut să îi arăt un loc frumos din ţara noastră frumoasă", a declarat ea.

Articolul continuă după reclamă

Ambasada americană, contactată de Reuters, nu a făcut deocamdată declaraţii pe această temă. Alicia Day locuieşte într-o suburbie a oraşului Moscova, după ce a sosit în Rusia cu ajutorul unei vize turistice, precizează agenţia de presă RIA. În trecut, ea a susţinut acţiuni similare de protest şi în alte ţări.

În 2019, cotidianul britanic Daily Mail a raportat că Alicia Day a "salvat" un porc de la sacrificare în vestul Angliei, pe care l-a denumit "Jixy Pixy", l-a adus la Londra cu taxiul şi l-a plimbat prin oraş şi prin restaurante. A trebuit să îl predea însă unei fundaţii care militează pentru bunăstarea animalelor după ce proprietarul micului apartament pe care îl închiriase a descoperit că porcul trăia în acea locuinţă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » O americancă, arestată în Rusia după ce a plimbat un viţel în Piaţa Roşie din Moscova. Mesajul pe care a vrut să-l transmită