Antena Meniu Search
x

Galerie foto O femeie de 49 de ani a adus pe lume primul copil după 18 avorturi spontane în aproape două decenii: "Fiecare avort m-a lăsat devastată"

O femeie în vârstă de 49 de ani a adus pe lume primul ei copil după aproape două decenii în care a pierdut 18 sarcini.

Larisa Andreescu
de Larisa Andreescu

la 30.06.2021, 15:11

Louise Warneford a născut primul ei copil la vârsta de 49 de ani, după aproape două decenii traumatizante în care a avut peste 18 avorturi spontane. Nu şi-a pierdut însă speranţa, iar acum se bucură alături de soţul ei de minunea care le-a intrat în viaţă.

În timpul sarcinii a refuzat să îşi facă vreo fotografie. S-a temut să nu-i aducă din nou ghinion.

„Nu am vrut niciodată să fac fotografii în timpul sarcinii pentru că am presupun că voi pierde copilul şi nu voiam o altă amintire tristă. Fiecare avort m-a lăsat devastată. Toate speranţele mele, toate visurile mele, întreaga mea lume s-ar fi destrămat. De fiecare dată era mai rău” a declarat Louise pentru Today.

Apoi, la vârsta de 48 de ani, s-a întâmplat. Vestea că a rămas din nou însărcinată i-a adus speranţe, dar şi temeri enorme. După 16 ani în care a avut peste 18 avorturi spontane, femeia l-a adus pe lume pe micul William, la puţin timp după ce a împlinit 49 de ani. Scriitoarea din Marea Britanie și soțul ei, Mark, în vârstă de 59 de ani, au folosit un embrion al unui donator, așa cum o făcuseră de mai multe ori înainte.

„Când William a fost pus în brațele mele, am simțit că am câștigat la loterie. Eram absolut euforică", și-a amintit Warneford, în vârstă de 53 de ani. „Toți medicii și asistentele erau în lacrimi pentru că îmi cunoșteau povestea”.

Mama a împărtăşit povestea ei pentru a le oferi o speranţă şi altor femei în situaţii similare

Anul trecut, Louise Warneford a lansat cartea „Baby Dreams”, care detaliază drumul ei sfâşietor până în punctul în care în sfârşit a adus pe lume un bebeluş. În care, femeia mărturiseşte că era pe punctul de a renunţa atunci când dr. Hassan Shehata, din Anglia i-a pus un diagnostic crunt: avea în organism celulele „ucigaşe naturale”, denumite şi celulele NK. Acestea fac parte din sistemul imunitar şi ajută organismul să lupte împotriva infecţiilor, dar care, credea medicul, i-ar fi putut provoca avorturile spontane recurente.

„Celulele NK pe care el aveţi cred că purtaţi în pântec un virus sau cancer aşa că ucid de la sine fiecare sarcină” i-ar fi spus doctora atunci. A luat un tratament cu o combinaţie de steroizi, asprirină pentru bebeluşi şi diluanţi de sânge, iar în iunie 2016 a ajuns în final în sala de naşteri pentru a aduce pe lume un băieţel sănătos, la 37 de săptămâni de sarcină. Fusese pentru prima dată când depăşise perioada de 14 săptămâni până la avortul spontan.

Din păcate, aceste terapii nu funcționează pentru majoritatea femeilor, potrivit dr. Lora Shahine, directorul Centrului pentru Avorturi Recurente de la PNWF din Seattle:

„De zeci de ani, medicii au fost în pierdere privind modalitățile de a ajuta femeile în cazul avorturilor spontane multiple şi multe dintre tratamentele care se concentrează asupra sistemului imunitar u lăsat femeile doar cu speranţe deşarte. Studiile ştiinţifice care examinează tratamentul imunosupresiei drastice pentru femei pentru a preveni avortul spontan nu s-au dovedit benefice, dar femeile - și medicii lor - disperați de un răspuns și o intervenție, își asumă adesea riscurile asociate acestor tratamente.”

În ciuda tuturor durerilor de inimă pe care le-a resimţit ca efect secundar, Louise Warneford spune că o va face din nou.

„William este perfect”, a spus ea. „Este copilul meu minune”.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » O femeie de 49 de ani a adus pe lume primul copil după 18 avorturi spontane în aproape două decenii: "Fiecare avort m-a lăsat devastată"