Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O femeie de 70 de ani din Uganda a născut gemeni: "Este un miracol". Soţul a părăsit-o când a aflat că va deveni iar tată

Miracol pentru o femeie din Uganda, care a devenit din nou mamă la vârsta de 70 de ani. Septuagenara a adus pe lume gemeni, un băiat şi o fată, după o sarcină obţinută prin fertilizare in vitro, potrivit BBC.

de Redactia Observator

la 01.12.2023 , 12:58

O femeie de 70 de ani din Uganda a născut gemeni: "Este un miracol". Soţul a părăsit-o când a aflat că va deveni iar tată O femeie de 70 de ani din Uganda a născut gemeni: "Este un miracol". Soţul a părăsit-o când a aflat că va deveni iar tată

Safina Namukwaya a născut un băiat și o fată, prin cezariană, la un centru de fertilitate din capitala Ugandei, Kampala. Namukwaya, care este una dintre cele mai în vârstă femei care au dat naștere, a declarat pentru media locală că sarcina sa a fost un "miracol".

"Am realizat ceva extraordinar - am adus pe lume gemeni pentru cea mai în vârstă mamă din Africa, în vârstă de 70 de ani!" a transmis centrul medical Women's Hospital International and Fertility (WHI&FC) pe pagina oficială de Facebook.

Bebelușii au venit pe lume miercuri, puțin după ora prânzului, iar medicii au adăugat că atât mama cât şi micuţii "sunt bine". Femeia a dezvăluit că sarcina sa a fost una dificilă, deoarece partenerul ei a părăsit-o când a realizat că urma să aibă gemeni.

Articolul continuă după reclamă

Partenerul femeii a părăsit-o când a aflat că va avea gemeni

"Bărbații nu își doresc să li se spună că eşti însărcinată cu mai mult de un copil. De când am fost internată aici, partenerul meu nu m-a vizitat niciodată", a spus ea. În 2020, femeia a mai născut o fetiţă.

"Am avut grijă de copiii altora și i-am văzut crescând și plecând și lăsându-mă singură. M-am întrebat cine m-ar putea îngriji când voi îmbătrâni", a spus ea.

În mod normal, femeile trec prin menopauză între vârstele de 45 și 55 de ani. Fertilitatea scade în jurul acestei perioade, dar progresele în medicină au făcut posibil ca ele să poată da naștere chiar şi după 50 de ani. Fertilizarea in vitro (IVF) este una dintre multele variante prin care femeile pot rămâne însărcinate. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » O femeie de 70 de ani din Uganda a născut gemeni: "Este un miracol". Soţul a părăsit-o când a aflat că va deveni iar tată