Obsedat de ea, criminalul Carlei Georgescu a ucis-o ca să nu o "piardă": "A plătit pentru că a spus nu"
A plătit cu viaţa pentru că a îndrăznit să spună nu? Este întrebarea pe care procurorul i-a adresat-o lui Nathan Owens, tatăl vitreg şi ucigaşul Carlei Georgescu, la pledoaria finală, în ultima zi a procesului. Bărbatul este acuzat că a ucis-o pe studenta de 19 ani, după ce ar fi dezvoltat o obsesie sexuală pentru ea.
Owens, descris de procurori drept "obsedat sexual" a mai fost întrebat marți, în instanță, dacă a încercat să o trateze "ca pe una dintre păpușile sale". Juraților de la Tribunalul Preston li s-a spus că bărbatul de 34 de ani ar fi fost motivat de "gelozie sexuală", după ce a aflat că studenta din anul al doilea la psihologie clinică intenționa să se întâlnească cu un bărbat cu care dezvoltase o relație romantică pe internet, scrie Daily Mail.
Potrivit informațiilor prezentate în timpul procesului, acest lucru ar fi venit pe fondul unei "fascinații tot mai intense" a lui Owens pentru Carla. Instanța a aflat inclusiv că acesta ar fi întreținut relații sexuale cu o păpușă de dimensiuni umane, pe care o îmbrăcase în cămașa de noapte a tinerei.
Noaptea crimei
Cu o zi înainte ca studenta să plece în România, țara sa natală, pentru a-și întâlni iubitul cunoscut online, Owens a condus peste 160 de kilometri, în timpul nopții, de la locuința familiei din Hartlepool.
Imaginile de pe camerele de supraveghere prezentate în instanță o arată pe Carla, îmbrăcată într-un halat pufos și pijamale, în timp ce îi permite lui Owens să intre în Ribble Hall, clădirea de cămine studențești a Universității din Lancashire, în jurul orei 4:00 dimineața, pe 4 februarie.
Bărbatul își ascundea capul sub o pătură cu model.
Aproximativ o oră și jumătate mai târziu, camerele de supraveghere l-au surprins părăsind clădirea. Acesta încerca să se ascundă de camere folosind o umbrelă și purta o mască de protecție pe față. În plus, avea în picioare pantofii sport ai Carlei și transporta două genți.
Ulterior, Owens s-a întors cu mașina la locuința din Hartlepool. Potrivit acuzațiilor, pe drum s-ar fi oprit pentru a arunca mai multe obiecte, inclusiv lenjerie de pat pe care anchetatorii au descoperit ulterior urme de ADN aparținând Carlei.
Mama tinerei nu știa că soțul ei fusese la cămin în acea noapte
Soția româncă a lui Owens, Janina, le-a declarat juraților că bărbatul nu i-a spus că fusese să-i viziteze fiica în timpul nopții, atunci când ea s-a trezit în dimineața respectivă.
Femeia a început să se îngrijoreze după ce Carla nu i-a mai răspuns la mesaje și apeluri telefonice. A doua zi, când Carla ar fi trebuit să împlinească 20 de ani, mama sa a contactat serviciul de securitate al universității.
Angajații au mers să verifice dacă tânăra era în siguranță și i-au descoperit trupul prăbușit lângă ușa unui dulap, cu o curea în jurul gâtului.
Inițial, polițiștii au considerat că moartea ar putea fi rezultatul unei sinucideri. Suspiciunile au apărut însă după ce Owens ar fi mințit în legătură cu deplasările sale din noaptea respectivă.
Bărbatul a refuzat să depună mărturie în propria apărare, iar judecătorul le-a explicat juraților că au dreptul să țină cont de tăcerea sa atunci când analizează probele.
Procurorul: Carla avea toate motivele să trăiască
În prezentarea concluziilor acuzării, procurorul Nicholas Lumley a afirmat că tânăra „avea toate motivele să trăiască” și că își cumpăra cu entuziasm haine pentru călătoria planificată în România.
El a susținut că mama Carlei nu avea nicio idee despre atracția sexuală pe care soțul ei ar fi dezvoltat-o față de fiica sa.
"Janina pur și simplu nu știa câtă plăcere sexuală îi provoca fiica ei acestui bărbat. Janina habar nu avea că adusese un asemenea om în viața fiicei sale", a declarat procurorul.
Subliniind că tânăra nu manifesta niciun interes sexual față de tatăl ei vitreg, Lumley le-a spus juraților că Owens a mers la apartamentul acesteia în primele ore ale dimineții de 4 februarie deoarece știa că urma să plece a doua zi.
"Știa că era ultima lui șansă să o prindă înainte să plece în România, să o aibă înaintea oricui altcuiva", a susținut procurorul.
Potrivit acestuia, motivația bărbatului ar fi fost "să-și satisfacă nevoile sexuale, indiferent de consecințe". "Ai tratat-o ca pe o păpușă? A plătit pentru că a spus nu?"
În timp ce Owens asculta în tăcere din boxa acuzaților, procurorul a declarat că există o singură persoană care știe exact ce s-a întâmplat după ce Carla i-a permis să intre în camera sa.
Acea persoană, a spus el, "se află în această sală". Adresându-se direct lui Owens, procurorul l-a întrebat dacă a tratat-o pe Carla „ca pe o păpușă, ca pe una dintre figurinele tale” sau ca pe "o păpușă de cârpă pe care să o folosești pentru propriile nevoi".
Apoi a întrebat dacă a ucis-o pentru că "a îndrăznit să spună nu și a îndrăznit să te respingă".
"A plătit pentru asta?", a continuat procurorul. Lumley a sugerat că, după ce ar fi folosit o curea pentru a face moartea Carlei să pară o sinucidere, Owens s-ar fi curățat de sânge înainte de a pleca.
Ulterior, ar fi aruncat lenjeria de pat pătată în timpul călătoriei de întoarcere spre Hartlepool.
Acuzarea contestă ipoteza sinuciderii
Referindu-se la argumentele apărării, potrivit cărora Carla s-ar fi putut sinucide, procurorul a pus la îndoială posibilitatea ca tânăra să-și fi provocat singură toate leziunile descoperite.
El a amintit că studenta obișnuia să scrie și să deseneze mult pentru a-și exprima emoțiile și a întrebat de ce nu a fost găsit niciun bilet de adio.
"E aproape ca și cum ideea de a muri strangulată nu i-ar fi aparținut", a remarcat procurorul.
Lumley a mai întrebat de ce Owens nu i-a spus soției sale că fusese să o viziteze pe Carla în timpul nopții, dacă nu avea nimic de ascuns.
Referindu-se la decizia inculpatului de a nu depune mărturie și de a nu se supune întrebărilor acuzării, procurorul le-a spus juraților:
"Dacă ați fi acuzați pe nedrept de crimă, ați sta pur și simplu acolo fără să spuneți nimic?" "El preferă refugiul oferit de boxa acuzaților. Nu vrea să-i pun acele întrebări incomode".
Procurorul l-a descris pe Owens drept un „laș” care ar fi "agresat-o brutal și ucis-o" pe Carla și care "nu se poate hotărî să vă spună ce a făcut".
În încheierea pledoariei sale, Lumley a declarat: "Este dreptul lui să stea acolo și este obligația acuzării să-i dovedească vinovăția". "Ei bine, noi am făcut-o".
Avocatul apărării susține că tânăra s-ar fi putut sinucide
În propria pledoarie finală, avocatul John Elvidge KC, care îl reprezintă pe Owens, le-a cerut juraților să ia în considerare și "explicații alternative" pentru moartea Carlei.
Acesta a susținut că, după decesul tinerei, în camera sa existau foarte puține indicii ale unei lupte.
De asemenea, experții medico-legali nu au putut exclude posibilitatea ca leziunile descoperite pe corpul studentei să fi fost „autoprovocate”.
Avocatul a subliniat și că niciun martor nu a declarat că ar fi auzit zgomote sau o altercație în noaptea respectivă.
Descriind discursul procurorului drept "elocvent" și "retoric", Elvidge a afirmat că acuzarea a pus un accent deosebit pe "aspectul sexual scandalos" al cazului.
Deși a recunoscut că povestea prezentată de procurori este "convingătoare", avocatul a susținut că există o coincidență extraordinară în faptul că tânăra a fost găsită spânzurată, în condițiile în care ar fi fost "preocupată obsesiv" de sinucidere.
Potrivit apărării, sănătatea mintală a Carlei fusese afectată de moartea recentă a tatălui său biologic, iar tânăra vorbise anterior despre autovătămare.
Judecătorul: Jurații pot ține cont de refuzul inculpatului de a depune mărturie
În cursul zilei, judecătorul Jacobs le-a explicat juraților că Owens avea dreptul să nu profite de ocazia de a "contrazice sau submina" argumentele prezentate împotriva sa.
Totuși, magistratul a precizat că aceștia au și dreptul să concluzioneze că inculpatul "nu avea un răspuns la acuzațiile formulate de procurori care să reziste unui contra-interogatoriu".
Înainte de arestare, Owens i-a spus Janinei Georgescu că mersese la Preston în noaptea respectivă deoarece Carla îi ceruse să-i aducă produse absorbante pentru incontinență și să o ajute să-și facă ordine în cameră.
Procurorii susțin însă că această explicație reprezenta o încercare de "a-și acoperi urmele" și de "a-și păstra soția de partea lui".
Potrivit acuzării, în realitate, bărbatul ar fi atacat-o brutal pe Carla, după care ar fi fugit de la locul faptei, aruncând probe și încercând să ascundă ceea ce se întâmplase.
O presupusă obsesie sexuală care ar fi durat luni sau chiar ani
Procurorii susțin că Owens dezvoltase o "fixație sexuală" față de Carla, iar moartea tinerei ar fi reprezentat punctul culminant al unei "obsesii sexuale unilaterale" care se intensificase de-a lungul săptămânilor, lunilor și, posibil, chiar anilor.
Conform acuzațiilor, bărbatul ar fi fotografiat-o pe Carla fără știrea ei, s-ar fi filmat întreținând acte sexuale cu păpușile și jucăriile acesteia și ar fi modificat o fotografie obișnuită a tinerei pentru a-i conferi o conotație sexuală.
Nathan Owens respinge acuzațiile de omor și de vătămare corporală gravă săvârșită cu intenție. Procesul continuă, iar vinovăția inculpatului nu a fost încă stabilită printr-un verdict.
