Operațiune antiteroristă în Belgia: 15 persoane au fost arestate; grupul se pregătea să 'ucidă polițiști'
Vasta operațiune antiteroristă desfășurată joi în Belgia a permis arestarea a 15 persoane, dintre care două în Franța, în cadrul destructurării unei celule ce se pregătea să comită atentate pentru 'a ucide polițiști', informează AFP
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Vasta operațiune antiteroristă desfășurată joi în Belgia a permis arestarea a 15 persoane, dintre care două în Franța, în cadrul destructurării unei celule ce se pregătea să comită atentate pentru 'a ucide polițiști', informează AFP
Belgia va cere extrădarea celor doi cetățeni belgieni arestați în Franța în cadrul acestei anchete, a declarat un substitut de procuror, Thierry Werts.
'Grupul era pe punctul de a comite atentate teroriste, în special omorând polițiști în spațiul public și în comisariate. Era o chestiune poate de ore, de maximum câteva zile', a precizat Werts.
Săptămâna trecută, în timpul atentatelor de la Paris, o polițistă a fost ucisă la Montrouge, lângă Paris, de către Amedy Coulibaly, înainte ca jihadistul francez să atace a doua zi un magazin evreiesc.
'Ei (cei 15 arestați) preconizau atacuri peste tot în Belgia', a declarat un alt substitut de procuror, Eric van der Sijpt.
De asemenea, doi presupuși jihadiști au fost uciși în operațiune, în timpul unui schimb de focuri la Verviers, în estul Belgiei.
În total, 12 percheziții au fost desfășurate și 13 persoane 'au fost private de libertate' în Belgia, a spus Thierry Werts, printre care și un al treilea suspect rănit la Verviers. Alte interpelări au avut loc la Bruxelles, în special la Molenbeek, un cartier popular din capitala belgiană.
Operațiunea viza destructurarea celulei teroriste, precum și 'sprijin logistic', a precizat Parchetul.
La Verviers, au fost descoperite mai multe arme, inclusiv 'patru de tip kalașnikov AK47, precum și arme de mână, muniții, uniforme de poliție, telefoane mobile, materiale de comunicare, documente falsificate și mari sume de bani', a detaliat Werts. Arme și muniții au fost descoperite și la Molenbeek.
Operațiunea desfășurată în Belgia 'nu face parte dintr-o operațiune la scară mare la nivel european', a dat asigurări Van der Sijpt, precizând că 'este vorba de o operațiune belgiană, desfășurată în Belgia'.
Parchetul a refuzat să precizeze naționalitatea sau identitatea membrilor celulei teroriste, și nici numărul celor care s-au întors din Siria. "Majoritatea sunt belgieni", a spus Werts.
Premierul francez Manuel Valls a respins, la rândul său, 'orice legătură directă', în acest stadiu, între atentatele de la Paris de săptămâna trecută și operațiunea antiteroristă desfășurată joi în Belgia.
'Nu credem că există o legătură directă', a declarat Valls. 'Pare că nu există o legătură: legătura care există este cea privind dorința teroriștilor de a ataca valorile noastre, pe cetățenii noștri', a adăugat premierul francez.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰