Antena Meniu Search
x

Papa Francisc a invitat sărmanii la circ

Persoane fără adăpost, migranţi şi copii au fost invitaţii Papei Francisc la un spectacol. Suvernalul Pontif a acoperit toate cheltuielile necesare pentru ca 2.000 de persoane defavorizate să urmărească o reprezentaţie de circ.

Vezi și

Persoane fără adăpost, migranţi şi copii au fost invitaţii Papei Francisc la un spectacol. Suvernalul Pontif a acoperit toate cheltuielile necesare pentru ca 2.000 de persoane defavorizate să urmărească o reprezentaţie de circ.

Actul caritabil i-a impresionat pe oameni. Şi le-a adus zâmbetul pe buze. Numere de dresură, acrobaţii şi jonglerii i-au entuziasmat pe cei o mie de oameni care au primit invitaţia papală. Timp de aproape două ore, au uitat că nu au adăpost, că nu au familii şi că trăiesc de azi pe mâine. Mulţi dintre spectatori aveau lacrimi în ochi când urmăreau spectacolul. Pentru toţi a fost o experienţă pe care nu credeau că o vor trăi vreodată.

Papa nu a fost prezent la spectacol, dar gândurile şi rugăciunile oamenilor s-au îndreptat spre el. Papa a făcut un gest patern. Îl vedem pe Papa ca pe un tată. Este un Papă care iubeşte, căruia îi pasă. Aduce afecţiune şi dragoste. Ceea ce a făcut el este ceva extraordinar, minunat, frumos, într-o manieră atât de simplă. Pentru că circul este atât de simplu dar, în acelaşi timp, extraordinar.

Suveranul Pontif este cunoscut pentru generozitatea faţă de cei aflaţi în dificultate şi pentru dragostea faţă de oamenii de circ. Anul trecut a primit în audienţă un grup de artişti şi le-a mulţumit pentru binele sufletesc pe care-l fac oamenilor.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Papa Francisc a invitat sărmanii la circ