Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Aproape 40 de persoane condamnate pentru fapte de terorism au fost ucise în Arabia Saudită (Video)

Execuţii în masă cu tehnici desprinse din Evul Mediu în Arabia Saudită. Treizeci şi şapte de persoane condamnate pentru fapte de terorism au fost ucise în aceeaşi zi în cinci regiuni ale statului din Orientul Mijlociu, inclusiv în capitala Riad şi în oraşele sfinte ale musulmanilor Mecca şi Medina.

de Redactia Observator

la 24.04.2019 , 11:03

Execuţii în masă cu tehnici desprinse parcă din Evul Mediu în Arabia Saudită. Treizeci şi şapte de persoane condamnate pentru fapte de terorism au fost ucise în aceeaşi zi în cinci regiuni ale statului din Orientul Mijlociu, inclusiv în capitala Riad şi în oraşele sfinte ale musulmanilor Mecca şi Medina.

Potrivit autorităţilor saudite, suspecţii au fost găsiţi vinovaţi de gândire extremistă şi de organizarea de celule teroriste. Majoritatea celor executaţi au fost decapitaţi, însă unul dintre condamnaţi a fost crucificat, pedeapsă rezervată autorilor unor crime deosebit de grave.

Un alt val de execuţii similare a avut loc în urmă cu trei ani, când 47 de oameni acuzaţi de terorism au fost ucişi de autorităţi. În 2018, în total în Arabia Saudită, au fost executaţi 148 de oameni.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri externe » Aproape 40 de persoane condamnate pentru fapte de terorism au fost ucise în Arabia Saudită (Video)