Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Petrecere pe stradă în memoria lui David Bowie

Fanii din toată lumea şi nu numai îl omagiază zilele acestea pe David Bowie

de Redactia Observator

la 12.01.2016 , 17:04

Fanii din toată lumea şi nu numai îl omagiază zilele acestea pe David Bowie. Artistul s-a stins din viaţă la numai două zile după ce a împlinit 69 de ani. Îşi lansase, chiar de ziua lui, un nou album care capătă acum, parcă, o anume semnificaţia: cea a unui bun rămas.

În memoria lui, în cartierul natal la cântăreţului din Londra, admiratorii au organizat o. petrecere de stradă. Muzică, dans şi voia bună au răsunat aseară în cartierul Brixton din sudul Londrei. Aşa cum, probabil, i-ar fi plăcut şi lui David Bowie. Fanii şi-au dorit să-i celebreze viaţa artistului şi nu dispariţia lui la doar 69 de ani. Şi tot la Londra, numele lui Bowie a fost afişat, în litere luminoase, pe turnul BT, unul dintre simbolurile oraşului.

Şi dincolo de Ocean, toate locurile legate de viaţa şi activitatea muzicianului au devenit mici spaţii memoriale. Flori şi mesaje sunt depuse la steaua de pe bulevardul Gloriei din Hollywood, în faţa apartamentului său din New York sau la teatrul care prezintă un musical la care artistul a colaborat. Ultimul clip video al lui Bowie, care-l înfăţişează bandajat pe un pat de spital, este văzut acum ca un emoţionant mesaj de adio către toţi cei ce l-au iubit. După o viaţă trăită în lumina reflectoarelor, David Bowie a păstrat, în ultimii ani, discreţia asupra luptei cu cancerul care, în cele din urmă, l-a învins. 

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Petrecere pe stradă în memoria lui David Bowie