Povestea soldatului SAS devenit mercenar și recrutat să-l asasineze pe Pablo Escobar. Cine este Peter McAleese
În 1989, o echipă de mercenari britanici, condusă de scoțianul Peter McAleese, se îndrepta spre imperiul celui mai cunoscut traficant de droguri din lume, cu o singură misiune: să-l asasineze pe regele cocainei, Pablo Escobar.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Pablo Escobar a fost liderul cartelului Medellin din Columbia și unul dintre cei mai bogați traficanți de droguri din istorie.
Cunoscut drept "regele cocainei", Escobar a fost cel mai mare producător și traficant de cocaină din lume, responsabil pentru până la 80% din comerțul mondial cu substanțte inetrzise, la acea vreme, scrie BBC.
Fostul agent al Armatei britanice fusese recrutat de liderul unui cartel rival pentru a-l asasina pe Pablo Escobar, potrivit unui nou documentar despre misiunea nereușită și a omului din spatele ei.
McAleese s-a născut în 1942 în Glasgow, iar la vârsta de 17 ani și-a părăsit căminul pentru a se alătura armatei britanice, pentru a găsi o cale să-și controleze furia și agresiunea. Între timp, scoțianul a devenit un membru de elită al trupelor SAS. În 1969 a părăsit armata, descriind momentul drept una dintre cele mai proaste decizii din viața sa.
Fără un scop anume, bărbatul a schimbat job după job deoarece, spune el, "nu-și găsea locul", devenind tot mai violent, până în punctul în care a fost condamnat la închisoare pentru că și-a agresat partenera de viață.
După eliberare, McAleese a decis să se angajeze ca mercenar în războiul civil din Angola, iar mai târziu, în Zimbabwe și Africa de Sud, în încercarea de a-și controla "demonii" agresiunii. În Angola l-a întâlnit pe Dave Tomkins, soldatul care l-a recrutat pentru a-l asasina pe Pablo Escobar, la ordinele lui Jorge Salcedo, unul dintre liderii cartelului rival Cali.
"Nu ți se cere să-l asasinezi pe Pablo Escobar decât dacă ai experiență", a povestit McAleese. "Nu aveam nicio problemă în a-l ucide. L-am considerat o țintă, atât".
Liderii cartelului Cali erau convinși că Pablo Escobar poate fi asasinat în timp ce se afla la reședința sa de lux din Puerto Triunfo.
Cum a fost pregătită misiunea finanțată de rivalii lui Pablo Escobar
Imensa proprietate includea o grădină zoologică cu animale exotice, o colecție de mașini vechi, modele de lux, un aeroport privat și o arenă pentru luptele cu tauri.
Tomkins a recrutat o echipă formată din 12 mercenari, oameni cu care lucrase înainte sau care i-au fost recomandați. Cu ajutorul lui Jorge Salcedo, mercenarii au reușit să intre fără probleme în Columbia, iar cartelul Carli le-a finanțat șederea. Fiecare bărbat primea câte 5.000 de dolari pe lună, însă Tomkins primea 1.000 de dolari pe zi.
Echipa a fost instalată la o fermă, în zona rurală din apropierea orașului Cali, cu un depozit uriaș de arme.
Mercenarii se antrenau din greu pentru misiune, dar doar Tomkins și McAleese știau care este ținta. Pe măsură ce ziua atacului se apropia, mercenarii și-au mutat antrenamentele în junglă pentru a putea folosi armele și explozibil, fără a fi auziți.
În momentul în care au aflat că Escobar a ajuns la reședința sa de lux, echipa s-a pus în mișcare, însă misiunea a eșuat. Elicopterul în care se aflau Tomkins și McAleese s-a prăbușit, iar pilotul lor a murit în urma incidentului. Fostul soldat scoțian a fost rănit grav, zăcând trei zile, cu dureri cumplite, în zona montană, înainte de a fi salvat.
Pablo Escobar a aflat de tentativa de asasinat și și-a trimis oamenii pentru a-i căuta pe asasini.
"Dacă m-ar fi prins Pablo, aș fi avut o moarte extrem de lentă și dureroasă".
În timp ce aștepta să fie salvat, McAleese și-a promis că se va schimba. Cel mai mare regret al său nu l-au reprezentat crimele din timpul războiului, ci că nu a știut să fie un soț și un tată bun.
La vârsta de 78 de ani, bărbatul a mărturisit că în sfârșit și-a găsit pacea.
Pablo Escobar a fost împușcat mortal, în 1993, în timp ce încerca să scape de autoritățile aflate pe urmele sale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰