Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Povestea uluitoare a unei mame cu 16 copii din SUA. Autobuzul familiei a devenit neîncăpător: "E cool, de ce nu? Am lăsat totul în grija lui Dumnezeu"

O mamă din Statele Unite ale Americii se poate lăuda cu o familie mai puțin obișnuită. Din 2008 și până acum femeia a adus pe lume nu mai puțin de 16 copii, ultimul fiind născut pe data de 5 mai a acestui an. "Sunt foarte fericită cand sunt însărcinată", a mărturisit ea, precizând, totuși, că e destul de stresant să crească atât de mulți copii.

de Daniel Murărescu

la 08.05.2021 , 16:07

Patty Hernandez, în vârstă de 39 de ani, și soțul ei Carlos, de 38, trăiesc alături de cei 16 copii într-o casă cu cinci dormitoare din statul american Carolina de Nord. Toți copiii au nume diferite, însă toate încep cu litera C, o dovadă a prețuirii pentru bărbatul ce reușește să întrețină gigantica familie deși lucrează ca spălător de podele.

Cei doi au împreună cinci băieți și zece fetițe, dintre care șase sunt gemeni. Carlos Jr. are 13 ani, Christopher 11, Carla 10, Caitlyn 10, Cristian 9, Celeste 8, Cristina 7, Calvin 6, Catherine 6, Carol 4, Caleb 3, Caroline 3, Camilla 2, Charlotte 1, Crystal 1, la care se alătură Clayton, nou-născutul. Vestea venirii pe lume a unui nou copil a fost făcută pe Facebook: "Vrem să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru minunatul copil născut pe data de 5 mai și îi urăm bun venit lui Clayton Omar Hernandez". 

Asistentele glumesc când o văd la maternitate

Articolul continuă după reclamă

Patty susține că asistentele de la spital o recunosc din vedere și glumesc între ele, iar la ultima naștere chiar i-au spus că "o văd în fiecare an". A avut însă mereu susținerea soțului, Carlos, mai ales la ultima sarcină, care a fost și cea mai grea. "Toate celelalte sarcini au fost până în 38 de săptămâni. Ultima oară nu voia să iasă afară", a mărturisit ea.

Femeia se consideră binecuvântată să aibă o familie atât de numeroasă și, în ciuda "comentariilor malițioase", își crește copiii cu bucurie: "Nu m-am gândit niciodată că o să am o familie atât de mare până când am început să am copii. Apoi mi-am zis, e cool, de ce nu? E chiar distractiv".

Dincolo de părțile frumoase ale unei familii mari, creșterea copiilor este stresantă, a recunoscut Patty. Cheltuie peste 400 de euro pe săptămână doar pe legume și pamperși, iar acum au nevoie de o nouă mașină, deoarece autobuzul cu 16 locuri a deveni neîncăpător."E stresant și dificil cu un nou-născut. Copiii plâng mereu și trebuie să am grijă de ei. Dar e o binecuvântare, ne place. Am lăsat totul în grija lui Dumnezeu și orice ne dă Dumnezeu suntem fericiți. Nu folosim contraceptive. E întotdeauna nebunie în casă la noi", a mărturisit ea.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Povestea uluitoare a unei mame cu 16 copii din SUA. Autobuzul familiei a devenit neîncăpător: "E cool, de ce nu? Am lăsat totul în grija lui Dumnezeu"