Antena Meniu Search
x

Video Protest la scară naţională împotriva mobilizării, în Rusia: Oamenii acuză că sunt încorporaţi pur şi simplu la întâmplare

În Rusia iau amploare protestele faţă de mobilizarea parţială ordonată de Vladimir Putin. Fapt cu totul neobişnuit.... chiar şi unele oficialităţi au criticat public modul haotic în care are loc încorporarea rezerviştilor. Poate pentru a mai calma spiritele, Putin l-a destituit pe generalul care conducea sectorul logistic al armatei, acuzat de grave deficienţe încă de la începutul războiului din Ucraina. În acest timp, la Kiev, preşedintele Zelenski îi îndeamnă pe ruşi să evite cu orice preţ recrutarea, iar dacă sunt totuşi trimişi pe front, să se predea. 

de Redactia Observator

la 25.09.2022, 08:58

Vezi și

Opoziţia extraparlamentară din Rusia a organizat, ieri, o nouă acţiune de protest la scară naţională împotriva mobilizării. La Moscova, Sankt Petersburg şi în alte zeci de oraşe, mai ales din Siberia, potenţialii recruţi au ieşit în stradă, împreună cu rudele lor, pentru a cere să nu fie trimişi la război. Dar forţele de securitate au intervenit fără menajamente şi au pus capăt manifestaţiilor. Aproape 750 de persoane au fost arestate, potrivit unui bilanţ, probabil, incomplet. 

Oamenii acuză că sunt încorporaţi pur şi simplu la întâmplare

Pe reţelele sociale ruseşti apar tot mai multe dovezi că mobilizarea are loc într-o manieră cel puţin dezordonată. Oamenii sunt încorporaţi pur şi simplu la întâmplare, chiar dacă sunt în vârstă, bolnavi sau fără nicio experienţă militară. S-au semnalat numeroase cazuri în care ordinele de recrutare au fost trimise la adrese greşite. O femeie a primit un asemenea ordin pe numele fratelui ei, de mult decedat. Alte persoane au fost convocate deşi ar fi trebuit să fie scutite de armată datorită profesiilor lor. 

Chiar şi şeful Consiliului pentru Drepturile Omului de la Kremlin i-a cerut în scris ministrului apărării, Serghei Şoigu, să rezolve urgent problemele. Dar se pare că Şoigu nu se mai bucură de încrederea lui Vladimir Putin. Deocamdată a fost înlocuit ministrul adjunct care se ocupa de logistică. Aceasta după ce s-a aflat că unii din noii recruţi au primit arme... ruginite. Noul ministru adjunct este un general supranumit "măcelarul din Mariupol" pentru că a coordonat asediul şi ocuparea oraşului ucrainean, în care mii de civili au fost ucişi. La Kiev, preşedintele Zelenski s-a adresat, în limba rusă, posibililor recruţi. Le-a recomandat să evite încorporarea şi a subliniat că, dacă totuşi ajung pe front, cel mai bine este să se predea pentru a-şi salva viaţa. 

Volodimir Zelenski: Autorităţile ruse înţeleg perfect că îşi trimit cetăţenii la moarte; nicio altă variantă nu este posibilă. Predarea şi prizonieratul în Ucraina sunt de preferat morţii sub loviturile armelor noastre. 

Numeroşi tineri ruşi nu au aşteptat îndemnurile lui Zelenski şi s-au grăbit să părăsească ţara pentru a nu fi luaţi în armată. Unii dintre ei au manifestat în capitala Armeniei, Erevan, nu doar împotriva mobilizării ci şi împotriva lui Vladimir Putin pe care l-au calificat drept "şeful unei bande de hoţi". O publicaţie rusă scrie că, dacă mobilizarea nu dă rezultatele scontate, va fi proclamată legea marţială, iar bărbaţilor care ar putea fi recrutaţi li se va interzice să plece din ţară.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Reuşiţi să ţineţi cel mai aspru şi mai lung post din an, care a început astăzi?

Observator » Stiri externe » Protest la scară naţională împotriva mobilizării, în Rusia: Oamenii acuză că sunt încorporaţi pur şi simplu la întâmplare