Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Protestele din România, în presa internaţională! Marile publicaţii străine au scris despre manifestaţiile anti-corupţie

Protestele din România au avut ecou şi peste graniţe. Presa internaţională a scris despre manifestaţiile anti-corupţie ale zecilor de mii de oameni.

de Redactia Observator

la 21.01.2018 , 13:49

Protestele din România au avut ecou şi peste graniţe. Presa internaţională a scris despre manifestaţiile anti-corupţie ale zecilor de mii de oameni care au ieşit în stradă în toată ţara.

Jurnaliştii de la Euronews au transmis evenimentele din Bucureşti pe tot parcursul lor. De la sosirea grupurilor de protestatari la Gara de Nord şi până la sfârşitul manifestaţiei. Şi au făcut ca vocile lor să fie ascultate şi peste graniţe. 

Şi nu au fost singurii.

Vezi și

Agenţia de presă Reuters a scris cum "zeci de mii de români au înfruntat ninsoarea pentru protestul faţă de corupţie."

Vestea a ajuns şi peste Ocean. Ziarul New York Times a informat americanii despre manifestanţii care "au protestat faţă de noua legislaţie care a trecut de Parlament în decembrie şi care aşteaptă să fie semnată. Însă criticii spun că legile slăbesc sistemul judiciar şi îngreunează urmăririle penale în cazurile de corupţie." 

Jurnaliştii de la ABC News au descris cum oamenii au scandat "Hoţii, hoţii!" şi " Demisia", au fluierat şi au fluturat steagul României, 

Iar publicaţia germană Deutsche Welle a titrat că protestele scurtează aşa -zisa "luna de miere a premierului desemnat, Viorica Dăncilă". 

Nici manifestaţiile din restul României nu au fost trecute cu vederea. Cotidianul Le Devoir din Montreal a amintit că mii de români au ieşit în stradă şi în Cluj, Timişoara sau Iaşi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Protestele din România, în presa internaţională! Marile publicaţii străine au scris despre manifestaţiile anti-corupţie