Putin avertizează: "Rusia ar putea trimite rachete cu rază lungă în alte țări pentru a lovi ținte occidentale"
Război în Ucraina. Rusia ar putea ataca la rândul ei de pe teritoriile altor state. Vladimir Putin a anunțat acest scenariu într-un interviu acordat agenţiilor de presă străine la Sankt-Petersburg. Acesta este unul dintre posibilele răspunsuri ale Moscovei la decizia țărilor occidentale de a permite atacarea teritoriului Federației Ruse cu arme occidentale.
"Ne gândim la asta: dacă cineva consideră că este posibil să furnizeze astfel de arme unei zone de luptă pentru a lovi teritoriul nostru și a ne face probleme, atunci de ce nu putem avea și noi dreptul să furnizăm armele noastre cu aceeași rază de acțiune unor regiuni ale lumii de unde vor fi efectuate lovituri asupra unor ținte sensibile din acele țări care fac asta împotriva Rusiei?" a întrebat Vladimir Putin retoric. "Adică, răspunsul poate fi asimetric. Ne vom gândi la asta. Vedem că aceste țări sunt atrase într-un război împotriva noastră, iar aceasta înseamnă implicarea lor directă în războiul împotriva Federației Ruse. În acest caz, ne rezervăm dreptul de a acționa într-un mod similar", a adăugat Putin.
Șeful statului rus a mai spus că armata ucraineană în sine nu poate lovi cu rachete de înaltă precizie. Țintele sunt alese de specialiști occidentali, Moscova nu își face iluzii în acest sens, a mai spus Putin. Atacurile împotriva Federației Ruse cu participarea țărilor occidentale înseamnă război direct împotriva Rusiei, a mai precizat preşedintele Rusiei. Potrivit liderului de la Kremlin, în Ucraina există deja consilieri militari și instructori occidentali care au suferit pierderi. Occidentul preferă să tacă referitor la pierderile suferite în Ucraina, a menționat președintele rus.
Putin: Rusia nu e interesată de alegerile din SUA
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că nu se aşteaptă la nicio schimbare în relaţia ruso-americană, indiferent cine va fi câştigătorul alegerilor prezindenţiale din noiembrie în SUA, Joe Biden sau Donald Trump, relatează AFP, citată de Agerpres.
"În general, nu există nicio diferenţă pentru noi", a afirmat Putin într-un interviu acordat agenţiilor de presă străine, între care şi AFP, în marja forumului economic din Sankt-Petersburg. "Nu credem că după alegeri se va schimba ceva faţă de Rusia şi în politica americană", a spus preşedintele rus, calificând drept "ridicul" faptul de a-l considera pe Donald Trump drept un candidat mai înclinat să fie binevoitor faţă de Moscova.
Putin a apreciat de asemenea că problemele judiciare ale lui Donald Trump, condamnat penal, sunt rezultatul unei "lupte politice interne" între democraţi şi republicani înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA în noiembrie. "Este evident în lumea întreagă că urmăririle penale împotriva lui Trump, în special în faţa tribunalelor pentru acuzaţii care s-au dezvoltat pe baza unor evenimente care au avut loc cu ani în urmă, fără probe directe, reprezintă pur şi simplu utilizarea sistemului judiciar în cadrul unei lupte politice interne", a spus el.
Administraţia lui Joe Biden este pe cale "să comită o eroare după alta" în politica internaţională şi internă, a afirmat preşedintele rus. "Cu ceea ce se petrece în SUA în cadrul luptei politice interne, ei sunt pe cale să-şi ardă din interior statul, sistemul politic, să ardă de la rădăcină presupusul lor leadership în domeniul democraţiei", susţine Putin. Donald Trump şi-a exprimat admiraţia pentru Vladimir Putin în trecut.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰