Putin semnalează progrese în negocierile pentru reluarea exporturilor de cereale din Ucraina: "Nu sunt încă reglate toate chestiunile, dar lucrurile se mişcă"
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnalat, în Iran, progrese în negocierile intermediate de Turcia privind reluarea exporturilor de cereale din Ucraina pe Marea Neagră, anunţă Kremlinul, informează Mediafax.
Vladimir Putin i-a mulţumit preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, cu care s-a întâlnit la Teheran, pentru eforturile de a debloca exporturile de cereale pe Marea Neagră. "Graţie medierii dumneavoastră, am avansat. Este adevărat că nu sunt încă reglate toate chestiunile, dar lucrurile se mişcă şi acesta este un lucru bun", a afirmat Vladimir Putin, potrivit Kremlinului, citat de cotidianul Le Monde.
Vladimir Putin s-a întâlnit marţi, la Teheran, cu preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, şi cu cel al Turciei, Recep Tayyip Erdogan. După discuţiile din Iran, negocieri în format multilateral pe tema reluării exporturilor de cereale din Ucraina vor avea loc în Turcia, cel mai probabil la Istanbul, cu prezenţa reprezentanţilor Moscovei, Kievului, Ankarei şi Naţiunilor Unite. "O reuniune pe tema exporturilor de cereale probabil va avea loc săptămâna aceasta. Urmează să fie abordate aspectele tehnice: instalarea unui centru operaţional în Istanbul, controale comune privind accesul şi ieşirea din porturi, securizarea navigaţiei pe culoare speciale", a afirmat luni ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar.
Conform unor oficiali turci care au preferat să îşi păstreze anonimatul, reuniunea pentru stabilirea detaliilor tehnice care să permită reluarea exporturilor de cereale din Ucraina va avea loc miercuri sau joi, imediat după summitul de la Teheran al preşedinţilor Ebrahim Raisi, Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰