Antena Meniu Search
x

Curs valutar

A fost RĂPITĂ în urmă cu 18 ani la numai opt ore după ce s-a născut: Ce spune ACUM unul dintre cei mai căutaţi copii din istoria SUA (FOTO, VIDEO)

Kamiyah Mobley se născuse de doar opt ore atunci când a fost răpită dintr-o maternitate din Florida de o femeie care a pretins că este asistent medical, iar cazul a rămas un mister timp de 18 ani.

de Redactia Observator

la 14.01.2017 , 15:34

Kamiyah Mobley se născuse de doar opt ore atunci când a fost răpită dintr-o maternitate din Florida de o femeie care a pretins că este asistent medical, iar cazul a rămas un mister timp de 18 ani.

Fetiţa a fost căutată de autorităţile americane, însă fără succes până ieri, când anunţul privind descoperirea acesteia, la 18 ani de la răpire, a făcut înconjurul lumii.

Autorităţile au dezvăluit că în tot acest timp au analizat cel puţin 2500 de piste în acest caz, însă ultimul primit anul trecut, pe adresa @MissingKids, a fost cel care a dus la rezolvarea cazului.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Mobley este acum majoră şi a fost descoperită de poliţiştii din localitatea Walterboro, situată în Carolina de Sud. Ea ştia că o cheamă Alexis Manigo şi că mama ei este Gloria Williams.

Comandantul Departamentului de Poliţie din Jacksonville, Mike Williams, a anunţat că analizele ADN au confirmat identitatea tinerei, care nu a ştiut niciodată că numele ei real este Kamiyah Mobley.

Acum, Gloria Williams (51 de ani), originară din Walterboro, Carolina de Sud, a fost arestată şi pusă sub inculpare pentru răpire şi încălcare a custodiei.

Însă, iată că fiica pe care a crescut-o timp de 18 ani îi ia apărarea.

Fata a scris un mesaj emoţionant pe Facebook: "Mama mea m-a crescut şi mi-a oferit tot ce am avut nevoie şi aproape tot ce mi-am dorit. Mama mea nu este o infractoare".

Se pare că Gloria Williams suferise o pierdere de sarcină cu doar câteva săptămâni înainte de a o răpi pe Kamiyah, în 1998, iar ulterior a mai avut doi copii biologici.

Shanara Mobley, mama biologică a copilei, a primit cu mult entuziasm vestea, dar este decizia tinerei majore dacă vrea să ia legătura cu părinţii săi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Faptele grave de corupţie nu ar trebui să se prescrie. Sunteţi de acord cu premierul Bolojan?
Observator » Ştiri externe » A fost RĂPITĂ în urmă cu 18 ani la numai opt ore după ce s-a născut: Ce spune ACUM unul dintre cei mai căutaţi copii din istoria SUA (FOTO, VIDEO)