Reacția Kievului după victoria pro-rușilor în alegerile parlamentare din Slovacia. Robert Fico a promis că Slovacia nu va trimite niciun fel de muniţie Kievului
Război în Ucraina. Ucraina "respectă alegerea poporului slovac", a declarat luni şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, după victoria în alegerile legislative din Slovacia a partidului populist Smer-SD, formaţiunea fostului premier Robert Fico, care se opune ajutorului militar pentru Kiev, transmite Agerpres.
"Respectăm alegerea poporului slovac, însă este prea devreme pentru a spune cum va afecta rezultatul acestor alegeri poziţia Slovaciei", a declarat Kuleba, în marja unei reuniuni a miniştrilor de externe europeni la Kiev. "Trebuie să aşteptăm formarea coaliţiei şi apoi, având în vedere componenţa acesteia, vom trage primele concluzii", a mai spus şeful diplomaţiei ucrainene, în condiţiile în care partidul Smer-SD nu a obţinut decât 23% din voturi la scrutinul de sâmbătă.
Formaţiunea social-democrată Smer-SD, condusă de fostul premier Robert Fico, intenţionează să sisteze ajutorul militar pentru Ucraina şi critică Uniunea Europeană şi NATO. În timpul campaniei electorale, Fico, în vârstă de 59 de ani, a promis că Slovacia nu va trimite niciun fel de muniţie Kievului şi a cerut relaţii mai bune cu Rusia.
Guvernele de centru-dreapta care au condus Slovacia după ce Rusia a declanşat războiul contra Ucrainei au susţinut fără rezerve Kievul cu arme şi muniţii, furnizând armatei ucrainene întreaga flotă slovacă de avioane de vânătoare MiG-29, singurul sistem antiaerian S-300 pare care-l avea Slovacia, 16 obuziere Zuzanna-2, 30 de vehicule de luptă ale infanteriei BVP-1, plus alte arme şi cantităţi substanţiale de muniţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰