Reacţia NATO după atacul de la Centrala Nucleară Zaporojie. "Nu dorim război cu Rusia, dar avem un angajament faţă de aliaţi"
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a denunţat, vineri, invazia "brutală" a Rusiei în Ucraina şi a condamnat atacurile asupra civililor şi asupra centralei nucleare Zaporojie din Energodar, din sud-estul Ucrainei. "Nu dorim război, conflict cu Rusia, dar avem angajamentul de a ne apăra şi proteja aliaţii", a mai declarat Stoltenberg, potrivit CNN.
”Condamnăm atacurile asupra civililor. Şi, peste noapte, am văzut, de asemenea, informaţii cu privire la atacul asupra centralei nucleare", a declarat Jens Stoltenberg într-o conferinţă de presă comună cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, premergătoare unei reuniuni ai miniştrilor de Externe ai NATO, la Bruxelles.
Războiul Rusia - Ucraina. ”NATO nu face parte din conflict”
El a subliniat că ”NATO nu face parte din conflict”, deşi aliaţii NATO au ”aplicat sancţiuni fără precedent” asupra Rusiei şi au oferit ”sprijin” Ucrainei. ”Nu căutăm război, conflict cu Rusia. În acelaşi timp, trebuie să ne asigurăm că nu există nicio neînţelegere cu privire la angajamentul nostru de a apăra şi proteja toţi aliaţii”.
El a spus că forţele NATO şi-au sporit ”prezenţa defensivă” în partea de est a Alianţei.
- Vladimir Putin: Nu avem intenții rele față de vecinii Rusiei. Dar îi sfătuiesc să nu escaladeze situația prin...
- Război Rusia - Ucraina, ziua 9 LIVE TEXT. Trei soldați ucraineni uciși în atacul de la centrala nucleară...
- Zi de foc în Ucraina: Rusia are un "avantaj tehnic semnificativ". Kievul, complet încercuit de forţele inamice
Stoltenberg cere sprijinul Europei, Canadei şi al SUA
Stoltenberg a cerut, de asemenea, sprijin din partea Statelor Unite, Europei şi Canadei. ”Salut angajamentul puternic al Statelor Unite de a trimite mai multe trupe. I-am întâlnit pe mulţi dintre soldaţi. Şi este întotdeauna grozav să întâlnesc trupe americane în Europa şi să văd angajamentul şi profesionalismul lor, făcând parte din legătura transatlantică”, a continuat el.
”De asemenea, salut intensificarea prezenţei pe flancul de est a Alianţei, pe uscat, pe mare şi în aer, din partea Aliaţilor europeni şi a Canadei. În caz contrar, cred că această criză demonstrează importanţa ca America de Nord să fie unită în solidaritate strategică în cadrul NATO”, a conchis Stoltenberg.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰