Antena Meniu Search
x

Referendumul din Catalonia: Sute de RĂNIŢI, după ce poliția spaniolă a intervenit în forță pentru a împiedica votul. Incidente în serie la mai multe secții de vot

Controversatul referendum din Catalonia are loc astăzi. Peste 5 milioane de alegători sunt așteptați să se pronunțe asupra independenței regiunii.

Referendumul din Catalonia a avut loc astăzi, în ciuda opoziției Guvernului Spaniei, care l-a declarat ilegal. Votul a degenerat însă în confruntări cu poliția spaniolă, care a intervenit pentru a opri votul. Sute de oameni au fost răniți.

 
Pe acelaşi subiect

Update ora 23.45: Premierul Cataloniei, Carles Puigdemont, a declarat că cetățenii catalani și-au câștigat dreptul de a avea un stat independent. El a mai spus că Uniunea Europeană nu poate închide ochii la încălcările grave ale drepturilor omului care au fost făcute în timpul referendumului, prin intervenția poliției spaniole.

Update ora 23.15: Guvernul regional al Cataloniei vine cu un nou bilanț al confruntărilor de la referendum. Intervenția poliției s-a soldat cu 844 de răniți, anunță oficialii catalani.

Update ora 22.45: În așteptarea rezultatelor referenumului, Barcelona e o adevărată fortăreață. Masive dispozitive ale poliției spaniole au fost mobilizate pe străzi. Coloane lungi de mașini ale forțelor de ordine pot fi văzute în punctele-cheie ale orașului, transmite trimisul nostru special, Maria Coman.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Update ora 21.45: Într-o declarație televizată, Premierul Spaniei, Mariano Rajoy a mulțumit polițiștilor, pentru că și-au făcut datoria. Rajoy a spus că referendumul din Catalonia e ilegal și că majoritatea catalanilor nu au vrut să voteze.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Update ora 21.15: Potrivit unui nou bilanț, confruntările dintre votanții catalani și poliția spaniolă s-au soldat cu peste 760 de răniți.

Update ora 21.00: Urnele s-au închis în cadrul referendumului din Catalonia. A început procesul de numărare a voturilor.

Update ora 20.00: Capitala spaniolă Madrid a devenit scenă de proteste în ziua referendumului din Catalonia. În Piața del Sol au loc două manifestații, una pro, iar cealaltă contra independenței Cataloniei.

Update ora 17:50 - Primarul din Barcelona spune că peste 460 de persoane au suferit răni în urma confruntărilor violente.

Update ora 15.55: Meciul dintre FC Barcelona și Las Palmas se va disputa cu porțile închise, din cauza incidentelor din Barcelona.

Update ora 15:55: Oficialii catalani anunţă nu mai puţin de 337 de răniţi în urma cofruntărilor dintre poliţie şi votanţi, în timpul scrutinului pentru independenţa regiunii.

Update ora 12.47: Autorităţile catalane anunţă că 38 de persoane au fost rănite în urma intervenţiei poliţiei pentru stoparea votului la referendum.

Update ora 12.15: Polițiștii spanioli au tras cu gloanțe de cauciuc pentru a dispersa mulțimea strânsă în fața unei secții de votare din Barcelona, transmite Associated Press. Cauzele incidentului sunt necunoscute. Martorii spun că sunt scene de haos în zonă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Update ora 12.10: Mai multe persoane au fost rănite în confruntările și busculadele de la secțiile de vot din Catalonia, după ce poliția a intervenit. Imaginile postate de partizanii taberei separatiste stârnesc vii emoții pe rețelele de socializare.

Update ora 11.55: Alături de Premierul Cataloniei a votat și soția lui, românca Marcela Topor. Ca și soțul ei, e o susținătoare a independenței Cataloniei.

Update ora 11.45: La Sant Carles de la Rapita, localnicii au aruncat cu buletinele de vot în polițiștii care au confiscat urnele de la o secție deschisă pentru referendum.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Update ora 11.30: Pe rețelele de socializare apar tot mai multe imagini cu confruntări la secțiile de vot din Catalonia. Partizanii taberei proindependență îi acuză pe polițiștii spanioli de abuzuri.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Update ora 11.10: În ciuda intervenției poliției și a tensiunilor de pe străzile Cataloniei, Premierul regiunii, Carles Puigdemont, a reușit să voteze.

Update ora 11.00: Poliţia încearcă să împiedice oamenii să intre pentru a vota.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Incidentul a avut loc la Centrul Ramon Llull din Barcelona, în condiţiile în care zeci de poliţişti au fost transferaţi în zonă după ce Poliţia regională catalană nu a închis secţiile de vot, în conformitate cu decizia Înaltei Curţi de Justiţie.

Conform El Pais, zeci de dube ale poliţiei au plecat din portul Barcelona către secţii de vot din oraş, în mai multe puncte având loc tensiuni, inclusiv într-o şcoală.

Ministerul de interne de la Madrid a anunţat că au fost confiscate buletine de vot şi urne.

UPDATE ora 10.30: Poliția spaniolă a intervenit în forță la secția de vot unde erau așteptați să vină Premierul Cataloniei, Carles Puigdemont și soția lui româncă, Marcela Topor. Polițiștii au venit pentru a confisca buletinele de vot pentru referendum.

UPDATE ora 10.05: Ministrul de Interne al Spaniei a confirmat că poliția a început operațiunea de confiscare a buletinelor de vot de la secțiile din Catalonia, pentru a opri referendumul pentru independență.

UPDATE ora 10.00: Urnele s-au deschis în Catalonia, a început votul. La unele secții însă a intervenit poliția spaniolă și a confiscat buletinele de vot.

UPDATE ora 9:37 - Poliţia spaniolă intervine în secţiile de votare, anunţă Reuters.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

UPDATE ora 9:00: Urnele se deschid la ora locală 09.00 (ora 10.00, ora României). La secțiile de vot s-au adunat însă numeroși catalani, pentru a preveni autoritățile spaniole să blocheze referendumul.

UPDATE ora 8:12 - Catalanii au început să formeze cozi, la primele ore ale dimineaţii, pentru a vota la referendumul de independenţă, în ciuda încercărilor guvernului spaniol de a preveni desfăşurarea scrutinului, informează Reuters.

AFP transmite că sute de catalani au început să se adune, duminică dimineaţa, în faţa birourilor de vot din Barcelona şi din alte oraşe pentru a participa la un referendum de autodeterminare interzis de autorităţile spaniole. 

Guvernul catalan a anunţat că deschide peste 2.000 de secţii de vot în regiune, însă poliţia centrală, mobilizată de Madrid, a depus eforturi să le închidă. De altfel, conform unui anunţ al Guvernului spaniol, au fost sigilate 1.300 din cele 2.315 şcoli în care au fost organizate secţii de votare pentru  referendum.

Populaţia care vrea să sfideze interdicţia impusă de Guvernul spaniol şi să se prezinte la urne a fost îndemnată să îşi tipărească propriile buletine de vot, după ce autorităţile de la Madrid au confiscat milioane de buletine de vot, transmite News.ro.

Urnele ar fi păzite în locuri sigure şi nu au putut fi găsite în timpul percheziţiilor. O centrală informatică ar urma să înregistreze rezultatele numărării voturilor, dar vineri instanţa a decis ca aplicaţia care permite numărarea voturilor să fie blocată, iar sămbătă, poliţişti din Garda civilă au descins  în sediul Centrului pentru Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei pentru a verifica dacă au fost blocate aplicaţiile şi serviciile prin care ar putea fi facilitat votul.

În baza unei legi adoptate de Parlamentul local, liderii catalani susţin că ar putea declara independenţa de Spania în 48 de ore după vot.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Referendumul din Catalonia: Sute de RĂNIŢI, după ce poliția spaniolă a intervenit în forță pentru a împiedica votul. Incidente în serie la mai multe secții de vot