Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Regim de ALERTĂ MAXIMĂ la Forţele aerospaţiale din Rusia. Vladimir Putin a ordonat o inspecţie NEANUNŢATĂ

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, comandantul suprem al armatei ruse, a ordonat marţi dimineaţă o inspecţie neanunţată în cadrul Forţelor aerospaţiale ale Federaţiei Ruse, relatează presa rusească. Un anunţ în acest sens a fost făcut de ministrul rus al apărării, generalul de armată Serghei Şoigu, la o reuniune a ministerului pe care îl conduce.

de Redactia Observator

la 07.02.2017 , 11:45

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, comandantul suprem al armatei ruse, a ordonat marţi dimineaţă o inspecţie neanunţată în cadrul Forţelor aerospaţiale ale Federaţiei Ruse, relatează presa rusească. Un anunţ în acest sens a fost făcut de ministrul rus al apărării, generalul de armată Serghei Şoigu, la o reuniune a ministerului pe care îl conduce.

"Astăzi (marţi), în conformitate cu decizia comandantului suprem al armatei, pentru evaluarea gradului de pregătire a organismelor de comandă şi a trupelor, în vederea realizării unor sarcini de pregătire militară, a fost lansată o inspecţie neanunţată în cadrul forţelor aerospaţiale", a declarat Serghei Şoigu.

Obiectivul inspecţiei este de a verifica pregătirea de luptă a sistemelor de apărare antiaeriană, capacitatea forţelor aeriene în caz de alertă şi respingerea unei eventuale agresiuni împotriva Rusiei, a spus generalul.

Articolul continuă după reclamă

În contextul acestei inspecţii subite, forţele aviaţiei militare ruse au fost plasate, începând cu ora locală 09:00, în regim de alertă de maximă.

Sursă: Agerpres.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Regim de ALERTĂ MAXIMĂ la Forţele aerospaţiale din Rusia. Vladimir Putin a ordonat o inspecţie NEANUNŢATĂ