Regina Angliei a fost sfătuită de medici să se odihnească încă două săptămâni. Suverana îşi va anula vizitele oficiale
Regina Angliei a fost sfătuită de medici să se odihnească încă două săptămâni. Suverana nu va mai efectua vizite oficiale în tot acest timp, au transmis reprezentanţii Palatului Buckingham.
Palatul a transmis că suverana, în vârstă de 95 de ani şi-ar putea îndeplini doar unele dintre sarcinile uşoare în următoarele zile, inclusiv audienţele virtuale. Oficialii britanici au comunicat că este "intenţia ei fermă" să participe la evenimentele organizate de Duminica Comemorării din 14 noiembrie, scrie BBC.
Regina a fost supusă mai multor investigaţii medicale pe 20 octombrie, după ce şi-a anulat o vizită în Ilranda de Nord.
Repaus pentru regină
Ea şi-a reluat angajamentele publice marţi, întâlnindu-se cu mai mulţi ambasadori prin intermediul unei conferinţe transmise online. Zilele trecute Palatul a anunţat că nu va participa la summitul COP26 unde se vor dezbate subiecte pe teme legate de schimbările climatice.
„Medicii au sfătuit că Majestatea Sa poate continua să își asume sarcini ușoare, bazate pe birou în acest timp, inclusiv unele audiențe virtuale, dar să nu întreprindă nicio vizită oficială. Majestatea Sa regretă că aceasta înseamnă că nu va putea participa la Festivalul Comemorarii de sâmbătă, 13 noiembrie”, a transmis Palatul Buckingham.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰