Regina Elisabeta a II-a, mesaj emoţionant de Ziua Victoriei
Regina Marii Britanii a venit cu un mesaj emoţionant, dar şi de încurajare de Ziua Victoriei. De la Castelul Windsor, monarhul a adus un omagiu militarilor ce au murit în cel de-al Doilea Război Mondial. Londonezii au ieşit în stradă şi au cântat.
- Mesajul Reginei, transmis în tot Regatul
- Peste 30.000 de decese în Marea Britanie
Regina Elisabeta a II-a - Vă vorbesc la aceeași oră ca și tatăl meu, exact acum 75 de ani. Mesajul său a fost atunci un salut pentru bărbații și femeile de acasă, dar și de peste hotare, care au pierdut atât de multe în ceea ce s-a numit pe bună dreptate o "mare izbăvire".
Cu tabloul tatălui său lângă ea, regina Elisabeta a II-a a amintit de toate sacrificiile Marii Britanii în cel de-al Doilea Război Mondial. Monarhul a venit şi cu o rază de speranţă. După suferinţa conflagraţiei ea şi-a amintit de Ziua Victoriei şi a făcut o asemănare cu momentul în care oamenirea va scăpa de pandemie.
Regina Elisabeta a II-a - La început, perspectivele păreau sumbre, finalul îndepărtat, rezultatul incert. Dar am avut credința că motivul era corect. Dar şi credinţă, după cum a menționat tatăl meu în difuzarea sa, care ne-a ghidat: "Nu renunța niciodată, nu dispera niciodată!"
Pe cerul Londrei au survolat avioanele militare şi au pictat cerul în culorile Marii Britanii. Ziua de sărbătoare i-a făcut pe cetăţeni să uite de măsuri şi au cântat melodia "Ne vom întâlni din nou", aproape unul de altul.
în Germania, Poarta Brandenburg din Berlin a fost luminată şi a avut un mesaj de mulţumire pe ea, scris în patru limbi diferite.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰