Antena Meniu Search
x

Repetiţie finală în Rusia, pentru parada militară de Ziua Victoriei, din Piaţa Roşie

Piaţa Roşie din Moscova a fost scena repetiţiei finale pentru parada militară de 9 mai, de Ziua Victoriei în Rusia. Mii de soldaţi au defilat, cu câteva zile înaintea evenimentului care celebrează 73 de ani victoria URSS în al Doilea Război Mondial împotriva Germaniei.

Piaţa Roşie din Moscova a fost scena repetiţiei finale pentru parada militară de 9 mai, de Ziua Victoriei în Rusia. Mii de soldaţi au defilat, cu câteva zile înaintea evenimentului care celebrează 73 de ani victoria URSS în al Doilea Război Mondial împotriva Germaniei.

Potrivit oficialilor ruşi, 13.000 de soldaţi vor defila pe 9 mai în Piaţa Roşie din Moscova. Înaintea evenimentului, militarii au făcut ultima repetiţie pentru paradă.

Trupe terestre, inclusiv femei în uniformă, au exersat în pas de defilare. În fruntea coloanei a fost Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, cel care va conduce parada din 9 mai.

Femei în uniformă la repetiţia pentru parada de 9 mai din Rusia
Ministrul Apărării, Serghei Şoigu, la repetiţiile pentru parada din Rusia
Trupe ruseşti în Piaţa Roşie
Femeile-soldat poartă uniforme de paradă
Ministrul Apărării din Rusia conduce repetiţia pentru parada militară
13 mii de soldaţi participă la parada militară din Piaţa Roşie
Trupele traversează în pas de defilare Piaţa Roşie din Moscova

Pe 9 mai, ruşii îşi vor etala şi tehnologia militară de ultimă oră. De altfel, la repetiţie au fost prezente tancurile T-14 Armata, lansatoarele de rachete Iskander şi rachetele intercontinentale RS-24 Yars/ SS-27.

Rachete intercontinentale ruseşti la repetiţia pentru parada de 9 mai

Din cauza condiţiilor meteo, repetiţia aeriană nu a mai avut. Pe 9 mai vor fi la paradă inclusiv interceptoarele Mig-31 şi avioanele Su-57, de generaţia a 5-a.

Parada are loc la 2 zile după ce Vladimir Putin a fost învestit pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri externe » Repetiţie finală în Rusia, pentru parada militară de Ziua Victoriei, din Piaţa Roşie