Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Restricţii noi impuse de autorităţile din Grecia, în una dintre cele mai populare destinaţii: muzica e interzisă în localuri, mobilitatea e restricţionată pe insulă

Autorităţile elene au interzis muzica în restaurante şi baruri şi au restricţionat mobilitatea pe insula Mykonos, după o creştere a numărului de contaminări înregistrată aici, notează news.ro.

de Redactia Observator

la 17.07.2021 , 16:12

Restricţii noi impuse de autorităţile din Grecia, în una dintre cele mai populare destinaţii: muzica e interzisă în localuri, mobilitatea e restricţionată pe insulă - Profimedia

Cunoscută ca insula petrecerilor celor bogaţi, Mykonos este una dintre cele mai populare destinaţii ale Greciei, atrăgând peste 1 milion de turişti în fiecare vară, între ei staruri de la Hollywood, modele şi sportivi. După ce a fost descoperit un focar local, Ministerul Protecţiei Civile a spus că interzice muzica pe insulă 24 de ore din 24 şi că va permite mobilitatea între orele 01:00 - 06:00 doar celor care merg la sau dinspre serviciu ori au urgenţe medicale, potrivit The Guardian.

Restricţiile vor fi în vigoare până pe 26 iulie. Grecia depinde de turism pentru o cincime din economia ei. Numărul infecţiilor cu SARS-CoV-2 a crescut în ţară în ultimele săptămâni, forţând guvernul să impună vaccinarea pentru lucrătorii sanitari şi cei din centrele pentru vârstnici şi să introducă noi restricţii în ţară, inclusiv să permită doar persoanelor vaccinate să aibă acces în interiorul localurilor.

Ministerul a transmis: „Facem apel la rezidenţii şi turiştii de pe frumoasa noastră insulă să respecte strict măsurile... ca să putem controla şi opri răspândirea virusului şi ca Mykonos să revină la normalitate”.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Restricţii noi impuse de autorităţile din Grecia, în una dintre cele mai populare destinaţii: muzica e interzisă în localuri, mobilitatea e restricţionată pe insulă