Revista Charlie Hebdo, onorată la New York cu un premiu pentru libertatea de exprimare
Jurnaliștii redacției Charlie Hebdo au primit marți la New York premiul pentru curajul de a se exprima liber - Freedom of Expression Courage Award - după patru luni de la atacul din Paris care a însângerat revista satirică franceză
Jurnaliștii redacției Charlie Hebdo au primit marți la New York premiul pentru curajul de a se exprima liber - Freedom of Expression Courage Award - după patru luni de la atacul din Paris care a însângerat revista satirică franceză
Premiul acordat de societatea literară americană PEN, a cărei vocație este de a apăra scriitorii din lumea întreagă, a fost înmânat redactorului-șef Gérard Biard și lui Jean-Baptiste Thoret, critic de cinema al publicației, în cadrul galei PEN Awards 2015, organizate la Muzeul de Istorie Naturală din New York, situat în apropiere de Central Park.
Măsurile de securitate au fost draconice: polițiști cu arme semiautomate au fost desfășurați în fața clădirii, iar invitații au fost nevoiți să treacă prin fața detectoarelor de metale.
Printre aceștia s-au numărat scriitorii Salman Rushdie, autorul "Versetelor Satanice", și Alain Mabanckou, laureat al premiului Renaudot 2006, actrița Glen Close, jurnalistul de la New Yorker Adam Gopnik și desenatorul Bob Mankoff de la aceeași publicație, alături de Dominique Sopo, președintele SOS Racisme, venit special din Franța.
Premiul acordat revistei Charlie Hebdo, la patru luni de la atentatul soldat cu 12 morți între care cinci desenatori ai săptămânalului, nu a fost însă pe placul tuturor: șase scriitori, printre care australianul Peter Carey, de două ori laureat cu Booker Prize, au boicotat gala considerând că Charlie Hebdo este o publicație islamofobă și intolerantă.
Alți scriitori precum Rachel Kushner, Teju Cole, Taiye Selasi și Francine Prose au anunțat că nu sprijină decizia organizației PEN de a acorda acest premiu publicației Charlie Hebdo, întrucât se simt deranjați de "intoleranța culturală" a săptămânalului francez. Aproximativ 200 dintre cei 4.000 de membri ai PEN au semnat, de asemenea, o scrisoare de protest împotriva decernării premiului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰