REVOLTĂTOR! Un copil român, umilit la şcoală în Spania: “Pleacă în nenorocita ta de ţară!”
O elevă româncă din Spania, de 13 ani, a trăit coşmarul vieţii ei. A fost umilită în faţa colegilor de însuşi profesorul ei, Javier Albadalejo, profesor de educaţie plastică la Instituto de Educación Secundaria (IES) BENICALAP din Valencia, Spania.
O elevă româncă din Spania, de 13 ani, a trăit coşmarul vieţii ei. A fost umilită în faţa colegilor de însuşi profesorul ei, Javier Albadalejo, profesor de educaţie plastică la Instituto de Educación Secundaria (IES) BENICALAP din Valencia, Spania.
Mama fetei a povestit că în prima zi de şcoală, joi 8 septembrie, la ora de educaţie plastică, profesorul a început să strige catalogul, scrie inforoes.com.
“Când a ajuns la ea, profesorul a întrebat-o de ce are două nume şi un prenume. Fata i-a spus că aşa e în România. Enervat de răspunsul elevei, profesorul i-a spus: «Que te vayas a tu puto păís a cambiarte tu nombre que eso no lo entiendo yo» («Pleacă în nenorocita ta de ţară şi schimbă-ţi numele, că eu nu-l înţeleg»)”, spune mama fetei.
Întregul episod s-a petrecut în clasă, de faţă cu mai mulţi elevi.
Luni, 19 septembrie, istoria s-a repetat! Din nou eleva a dat ochii cu acelaşi professor, care a ţinut să-i “reamintească” elevei că nu-i înţelege numele şi prenumele.
Părinţii fetei au început o serie de demersuri pentru a aduce la cunoştinţă atât directorului instituţiei de învăţământ, cât şi autorităţilor cele două incidente.
“Locuiesc de 10 ani în Spania, eu şi soţul meu muncim şi plătim taxe la fel ca oricare alt cetăţean, nu permit nimănui să-mi umilească copilul. Voi merge până în pânzele albe, e inadmisibil ca un copil să sufere din cauza faptului că are un nume diferit”, a mai spus mama fetei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰