Observator » Ştiri externe » Român mort într-un accident groaznic produs în Italia

Român mort într-un accident groaznic produs în Italia

Românul mort avea 49 de ani Jeep-ul în care se afla românul s-a ciocnit cu o altă mașină și s-a proptit în stâlp - Il Mattino
Cristi Ioniţă | Timp citire: 1 minut
Publicat la 01.07.2020, 17:45 | Modificat la 01.07.2020, 17:46

Un român de 49 de ani a murit într-un accident groaznic produs marți în Santa Maria di Castellabate, oraș din sudul Italiei.

  • Românul mort avea 49 de ani.
  • Șoferul mașinii în care se afla românul a fost internat în stare gravă.

Românul se află într-o mașină condusă de un conațional, iar cei doi se deplasau pe Via del Mare, în apropiere de Centrul Sportiv "Antonio Carrano".

Conform Il Mattino, jeep-ul în care se deplasau cei doi români s-a ciocnit violent de un autoturism care tocmai ieșea din incinta centrului, iar apoi s-a izbit de un stâlp.

Impactul a fost atât de puternic încât a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a-i scoate pe cei doi români dintre fiarele contorsionate.

Articolul continuă după reclamă

Ambele victime au fost transportate la spital în stare gravă. Românul de 49 de ani, aflat pe scaunul din dreapta, a murit câteva ore mai târziu.

A fost identificat drept G. V., român stabilit la Agropoli.

Șoferul român rămâne internat în stare gravă, în timp ce șoferul din celălalt autoturism a scăpat nevătămat.

Pe acelaşi subiect