Român prins la furat de bunuri cu valoare istorică, dintr-o reşedinţă celebră din Italia, condamnat la închisoare
Un român de 38 de ani prins la furat într-o reşedinţă istorică din Italia a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare.
Un român de 38 de ani prins la furat într-o reşedinţă istorică din Italia a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare.
Românul a acţionat împreună cu un italian de 35 de ani, cei doi fiind prinşi când dădeau o spargere la Villa Palombara, clădire din Secolul XVI situată în apropiere de coasta Mării Adriatice.
Ce bunuri intenţionau să fure românul şi un cetăţean italian
Conform Senigallia Notizie, cei doi hoţi au reuşit să pătrundă la parterul clădirii respective, deşi accesul în zonă este interzis străinilor, şi au adunat mai multe bunuri cu o valoare de peste 20.000 de euro.
Cei doi hoţi au fost auziţi de administratorul clădirii care a solicitat intervenţia de urgenţă a poliţiştilor.
Oamenii legii au ajuns în timp record la faţa locului şi au plecat toate ieşirile prin care hoţii puteau să fugă de la faţa locului.
Hoţii au fost prinşi având asupra lor 10 tablouri, două viori, cinci icoane, cinci lămpi şi un sfeşnic.
Duşi în faţa instanţei, cei doi hoţi şi-au recunoscut faptele şi au scăpat cu închisoare cu suspendare. Italianul a fost condamnat la opt luni, iar românul la şase luni.
Cei doi vor fi supravegheaţi pentru o perioadă de trei ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰