Româncă batjocorită şi bătută de tatăl violent fuge cu un tânăr care o tratează la fel
O româncă de 27 de ani, stabilită în Italia, şi-a obţinut o dreptate parţială în instanţă, după ce atât tatăl ei, cât şi soţul ei, ambii români, au bătut-o şi au batjocorit-o.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
O româncă de 27 de ani, stabilită în Italia, şi-a obţinut o dreptate parţială în instanţă, după ce atât tatăl ei, cât şi soţul ei, ambii români, au bătut-o şi au batjocorit-o.
Viaţa tinerei românce a fost un coşmar încă de la vârsta de 8 ani, când tatăl ei, un tip extrem de violent, a batjocorit-o pentru prima dată.
La câţi ani de închisoare au fost condamnaţi tatăl şi soţul româncei bătute şi batjocorite
Conform Il Messaggero, totul s-a întâmplat într-un moment în care mama tinerei, însărcinată, era internată în spital şi se pregătea să nască.
Tatăl tinerei a profitat că mama nu este acasă şi şi-a batjocorit propria fiică.
Coşmarul trăit alături de tatăl ei a durat până în 2009 când, la vârsta de 16 ani, românca nu a mai suportat tratamentul şi a fugit de acasă alături de un tânăr tot de origine română.
Credea că şi-a găsit liniştea alături de iubitul ei, viitorul soţ, dar acesta a devenit la rându-i extrem de violent după nuntă, astfel că a început să o bată şi să o violeze.
S-a salvat cu greu din noul coşmar şi a găsit susţinere din partea unei organizaţii italiene pentru a depune plângere atât împotriva tatălui ei, cât şi împotriva soţului.
Iar zilele trecute, după anii întregi de proces, românca a obţinut o dreptate parţială în instanţă.
Pentru că mai multe fapte s-au prescris, tatăl ei a fost condamnat la 10 ani de închisoare, iar soţul ei a scăpat cu cinci ani de închisoare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰