Româncă arestată în Italia, după ce a furat 23 de pachete cu parmezan
O româncă din Italia a fost arestată de carabinieri după ce a furat 23 de pachete cu parmezan dintr-un supermarket din Avola, Sicilia.
O româncă din Italia a fost arestată de carabinieri după ce a furat 23 de pachete cu parmezan dintr-un supermarket din Avola, Sicilia.
Elena Ion, în vârstă de 32 de ani, o cunoscută a poliției din sudul sudul Siciliei, a ascuns în geantă nu mai puțin de 23 de pachete de cașcaval, cu scopul de a le sustrage. Din nefericire pentru femeie, manevra, deși îndrăzneață, a fost lipsită de succes.
Angajații supermarket-ului au oprit-o chiar în timpul operațiunii, rugând-o frumos să returneze parmezanul sau să îl plătească, moment în care femeia a rupt-o la fugă în parcarea unității comerciale, cu tot cu specialitățile italienești.
Ghinionul ei a fost că un jardarm carabinieri, aflat în timpul liber, a urmărit întreaga scenă și a pornit în urmărirea Elenei Ion, pe care a prins-o la scurt timp.
Marfa, în valoarea de 110 euro, a fost returnată angajaților. Potrivit siracusapost.it, românca a fost plasată în arest la domiciliu și va ajunge în fața judecătorilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰