Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Românul răpit în Burkina Faso, căutat în trei țări

Au trecut 48 de ore de când nu se mai ştie nimic despre soarta românului răpit în vestul Africii. În trei ţări s-au făcut celule de criză pentru salvarea lui Iulian Gherguţ, agent de securitate la o mină din Burkina Faso

de Redactia Observator

la 06.04.2015 , 20:38

Au trecut 48 de ore de când nu se mai ştie nimic despre soarta românului răpit în vestul Africii. În trei ţări s-au făcut celule de criză pentru salvarea lui Iulian Gherguţ, agent de securitate la o mină din Burkina Faso

Singur în deşert. Este singura fotografie pe care Iulian Gherguţ a lăsat-o familiei din Neamţ. Acasă nu vorbea niciodată despre muncă.

Iulian Gherguţ lucra în Burkina Faso ca ofiţer de securitate la o societate minieră a controversatului miliardar Frank Timiş.

Vezi și

Coincidenţă sau nu de câteva săptămâni în zonă au avut loc proteste, după ce autorităţile din Burkina Faso l-au forţat pe miliardar să sisteze producţia chiar la mina de unde a fost răpit Iulian Gherguţ.

Sâmbătă când a fost răpit, Gherguţ era în misiune de patrulare în apropierea minei de mangan din Tambao, situată în provincia Oudalan. La aproximativ 20 de kilometri de graniţa cu Mali.

Maşina în care erau românul, un jandarm local şi şoferul a fost deturnată de 5 „bărbaţi cu turbane şi arme", înarmaţi cu mitraliere Kalaşnikov. Atacatorii au deschis focul iar însoţitorii lui Gherguţ au fost răniţi. Au povestit martorii incidentului pentru o televiziune locală.

Românul a fost urcat în maşina răpitorilor, şi dus, nimeni nu ştie unde.

Operaţiunea de recuperare a lui Iulian Gherguţ este extrem de delicată. Mai ales că răpirea lui nu a fost revendicată. La 48 de ore de la atac, autorităţile burkineze nu ştiu nici destinaţia răpitorilor. Aceştia ar fi putut să rămână în Burkina Faso sau să trecă graniţa în Mali sau în Niger.

La Ministerul de Externe, s-a activat o celulă de criză. Din primele informaţii, Iulian Gherguţ ar fi căzut în mâinile unei grupări aflată pe lista neagră a terorismului.

Autorităţile burckineze au anunţat că au trimis pe urmele răpitorilor formaţiuni militare şi trupe comando. Deocamdată fără rezultat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Românul răpit în Burkina Faso, căutat în trei țări