Rusia a lansat o amplă campanie de discreditare a democraţilor care susțin Ucraina înaintea alegerilor
Liderii democrați din comisiile pentru informații ale Congresului SUA au anunțat miercuri că, în urma unei informări primite din partea serviciilor americane de informații, au aflat că Rusia derulează o campanie de dezinformare care îi vizează pe candidații Partidului Democrat înaintea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului, programate pentru luna viitoare, potrivit Reuters.
Declarațiile senatorului Mark Warner și ale reprezentantului Jim Himes vin în contextul în care președintele republican Donald Trump a relaxat, în ultimele săptămâni, sancțiunile economice impuse Rusiei și a intensificat presiunile asupra Ucrainei pentru a pune capăt războiului împotriva forțelor ruse.
Warner și Himes le-au declarat jurnaliștilor că nu pot dezvălui prea multe dintre informațiile obținute în cadrul briefingului privind securitatea alegerilor, pe care îl solicitaseră directorului Serviciilor Naționale de Informații, Jay Clayton, deoarece acestea sunt clasificate.
Totuși, cei doi au afirmat că Rusia desfășoară același tip de campanie de dezinformare online pe care serviciile americane de informații l-au identificat și în timpul alegerilor din SUA din 2016, 2020 și 2024.
"Aș spune că situația actuală este că Rusia, la fel ca în trecut, îi vizează pe democrați", a declarat Warner.
Candidații democrați, vizați de reclame false create cu inteligența artificială
Acesta a făcut referire la relatări din presă potrivit cărora democratul James Talarico, candidat pentru Senatul SUA în Texas, și senatorul Jon Ossoff, care candidează pentru un nou mandat în Georgia, sunt "în mod special țintele" unor reclame false generate cu ajutorul inteligenței artificiale.
Casa Albă și Biroul Directorului Serviciilor Naționale de Informații nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii făcute de Reuters. Nici Ambasada Rusiei nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii. Moscova a negat în trecut că s-ar fi amestecat în alegerile din SUA.
Rusia ar folosi aceleași metode de dezinformare ca în alegerile anterioare
Himes a declarat că el și Warner nu pot oferi detalii despre dezinformarea răspândită de Rusia, deoarece informațiile sunt clasificate. El a adăugat însă că acțiunile Moscovei urmează același tipar bine cunoscut.
"Rușii încearcă practic orice", a spus Himes. "Haos, mesaje de genul 'nu aveți încredere în aparatele de vot'."
El a adăugat că "nu există niciun motiv să credem" că Beijingul nu ar desfășura, la rândul său, operațiuni "extrem de bine țintite" pentru influențarea alegătorilor, așa cum a făcut și în trecut.
China a negat anterior orice implicare în alegerile americane, iar Ambasada Chinei la Washington a calificat miercuri declarațiile lui Himes drept "o acuzație falsă și o denigrare gravă, despre care s-a demonstrat de mult timp că este nefondată".
Sondajele recente Reuters/Ipsos au arătat că democrații au un avans față de republicani de aproximativ 8–12 puncte procentuale la nivel național în ceea ce privește intenția de vot pentru Congres. Aceste rezultate alimentează speranțele democraților că vor recâștiga controlul asupra Camerei Reprezentanților și, eventual, asupra Senatului.
Cei doi parlamentari au declarat că sunt îngrijorați de posibilitatea ca Trump să încerce să conteste rezultatele alegerilor, inclusiv prin invocarea unor presupuse atacuri cibernetice străine asupra infrastructurii electorale.
Oficialii americani spun că nu există dovezi privind posibilitatea modificării rezultatelor votului
Himes a subliniat că nu există dovezi că vreun stat ar putea pătrunde în sistemele electorale americane și modifica rezultatele votului.
"Nu există nimic care să sugereze că ar exista măcar capacitatea sau intenția de a interveni direct în procesul electoral. În schimb, există o activitate destul de intensă de influențare a opiniei publice", a declarat Himes.
