Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia, anchetată internațional pentru otrăvirea lui Navalnîi

NATO condamnă otrăvirea lui Alexei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse şi o tratează ca o încălcare a convenţiei pentru interzicerea armelor chimice. Poziţia Rusiei rămâne neschimbată: activistul nu a fost otrăvit. Starea poate avea o mulţime de alte cauze, de la stres până la o cură de slăbire.

de Redactia Observator

la 05.09.2020 , 11:20

  • Ipoteza otrăvirii nu este luată în considerare, în Rusia.
  • Medicul toxicolog de la spitalul din Omsk continuă să susţină că nu a găsit indicii de otrăvire.

NATO consideră că medicii germani au dovedit, fără nicio îndoială, că Alexei Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de clasă militară. O substanţă asemănătoare a fost folosită acum doi ani, în Marea Britanie, împotriva unui fost spion rus.

Jens Stoltenberg: Orice folosire a armelor chimice constituie o lipsă totală de respect pentru viaţa umană şi o încălcare inacceptabilă a normelor şi regulilor internaţionale. Aliaţii din NATO sunt cu toţii de acord că Rusia trebuie să răspundă unor întrebări grave.

Alianţa Atlantică a sesizat Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice care va ancheta cazul. Rusia este chemată să coopereze la investigaţie. Şi Statele Unite s-au alăturat acestei cereri.

Vezi și

Donald Trump: Cred că este trist, este tragic, este groaznic. Nu ar trebui să se întâmple. Nu avem încă nicio dovadă, dar am să mă uit.

Ipoteza otrăvirii nu este luată în considerare, în Rusia. Medicul toxicolog de la spitalul din Omsk, unde a fost internat Navalnîi continuă să susţină că nu a găsit indicii de otrăvire. În opinia sa, criza putea fi provocată de stress, oboseală, căldură sau de o eventuală cură de slăbire.

O altă cauză ar putea fi abuzul de alcool, deşi medicul recunoaşte că nu are dovezi în acest sens. Pe de altă parte, Kremlinul afirmă că procuratura rusă a cerut Germaniei date despre starea lui Navalnîi, dar nu le-a primit.

Când vom primi un răspuns cu datele concrete pe care, din câte înţeleg, germanii consideră că le au, atunci vom reacţiona.

De fapt, organele de anchetă din Rusia doar au anunţat deschiderea unui dosar dar apoi n-au mai făcut nimic. Organizaţia lui Navalnîi a cerut justiţiei să le ordone anchetatorilor să-şi facă datoria, dar cererea a fost respinsă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri externe » Rusia, anchetată internațional pentru otrăvirea lui Navalnîi