Video Ruşii au dezlănţuit iadul în Bilohorivka: atac năprasnic cu rachete Grad şi rachete termobarice în ultima zonă din Lugansk rămasă necucerită
Război în Ucraina. Armata rusă a dezlănţuit un atac masiv în Bilohorivka, o aşezare din Lugansk pe care au mai încercat să o cucerească şi în 2022. În ziua precedentă, Rusia revendica micuţa aşezare, dar se pare că zona nu era controlată complet.
Pe imaginile apărute pe reţelele de socializare se pot vedea urmările atacului năprasnic asupra Bilohorivka: zeci de explozii ale rachetelor termobarice şi ale proiectilor "trimise" din lansatoarele Grad MLRS şi TOS-1A.
Ruşii s-au grăbit anunţând cucerirea zonei
Rusia a anunţat luni ocuparea aşezării Bilogorvka (Bilohorivka), unul dintre ultimele rămase necucerite în regiunea ucraineană Lugansk, a cărei anexare este revendicată de Moscova. "În urma unor operaţiuni de luptă, unităţile grupării de trupe Sud au eliberat total localitatea Belogorivka în Republica populată Lugansk şi au ocupat poziţii mai favorabile", a anunţat Ministerul Apărării rus într-un comunicat. Ucraina, în lipsă de soldaţi şi de muniţii, este sub presiune pe o foarte mare parte a frontului, Rusia lansând pe 10 mai o nouă ofensivă prin nord, continuând în acelaşi timp să-şi amplifice atacurile în est.
Bilogorivka este situat în regiunea Lugansk, care se află aproape în totalitate sub controlul Rusiei. În afară de Crimeea anexată în 2014, Moscova revendică anexarea a patru regiuni ale Ucrainei. Lugansk este singura pe care ruşii o controlează aproape în totalitate. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a exprimat vineri temerea că asaltul lansat de Rusia pe 10 mai în nord asupra regiunii Harkov ar putea fi "primul val" al unei ofensive mult mai ample.
În afară de atacurile sale terestre, Rusia îşi continuă bombardamentele zilnice asupra oraşelor ucrainene. Un bărbat a fost ucis luni într-un bombardament la Herson, capitala regiunii cu acelaşi nume din sudul Ucrainei a cărei anexare este revendicată de Kremlin. Trupele ruse au trebuit să se retragă din acest oraş în noiembrie 2022, după ce îl ocupaseră timp de mai multe luni. De atunci, oraşul a fost bombardat fără încetare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰