S-a sacrificat pentru fiul ei
O tânără din Statele Unite şi-a dat viaţa pentru ca fiul său să poată veni pe lume. Ea a aflat, la maternitate, că suferă de o afecţiune extrem de rară şi a trebuit să aleagă între viaţa ei şi a copilului încă nenăscut.

Karisa Bugal, căsătorită de aproape opt ani, avea deja o fetiţă şi nu se aştepta la nimic anormal când s-a internat pentru a da naştere, prin cezariană, celui de-al doilea copil. Medicii au descoperit, însă, că ea suferea de o afecţiune care se întâlneşte doar o dată la 80.000 de naşteri - o reacţie alergică la celulele propriului copil.
Medicii nu au niciun leac pentru această afecţiune şi i-au propus femeii să amâne operaţia de cezariană. Dar aceasta ar fi pus în pericol viaţa fătului, al cărui puls scădea alarmant. Tânăra mamă nu a stat nicio clipă pe gânduri: ea a cerut ca bebeluşul să fie salvat cu orice preţ, chiar cu preţul propriei sale vieţi.
După naştere, mama nu a mai avut putere decât să întrebe ce greutate are bebeluşui. Apoi a fost dusă la reanimare, dar n-a mai putut fi salvată.
Bebeluşul este acum în afara oricărui pericol.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰