Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Primele cuvinte ale lui Salah Abdeslam în procesul istoric început în Franța: ”Nu există altă divinitate în afară de Allah”

Procesul autorilor atacurilor teroriste de la 13 noiembrie 2015 a început miercuri, la Paris, la un tribunal special cu juraţi. Este un proces ”istoric” prin durata sa, care se va întinde pe o perioadă de nouă luni de zile, dar mai ales prin gravitatea faptelor, peste 130 de victime şi alte sute de răniţi, relatează news.ro.

de Redactia Observator

la 08.09.2021 , 17:23

Procesul vizează să clarifice ceea ce s-a întâmplat la 13 noiembrie 2015, în atacurile de la Saint Denis şi Paris, soldate cu 130 de morţi şi 350 de răniţi. Sunt cele mai sângeroase atentate jihadiste comise vreodată în Franţa. Procesul a început miercuri la prânz, sub un dispozitiv de securitate impresionant, peste 1000 de membri ai forţelor de ordine fiind mobilizaţi. Curtea Specială cu Juraţi judecă în total 20 de acuzaţi, suspectaţi de implicare în diverse grade în pregătirea atacurilor teroriste. Procesul se desfăşoară într-o sală construită în mod special pentru acest proces, în fostul Palat de Justiţie din Paris.

Principalul acuzat, Salah Abdeslam, a declarat miercuri curţii speciale de la Paris că ”nu există altă divinitate în afară de Allah”, după ce a fost îndemnat să-şi spună identitatea.

Instalat într-o extremitate a boxei acuzaţilor, Salah Abdeslam purta un tricou negru, o barbă acoperită de o mască de protecţie şi părul lung, dat pe spate. ”Mai întâi, ţin să mărturisesc că nu există altă divinitate în afară de Allah şi că Mohamed este mesagerul său”, a declarat singurul membru rămas în viaţă al comandourilor jihadiste care au ucis 130 de oameni la Paris şi au rănit alţi 350. Întrebat care este identitatea părinţilor săi şi profesia sa, el a răspuns: ”Mă numesc Abdeslam Salah. Numele tatălui şi mamei mele nu au nimic a face aici. Am renunţat la orice profesie pentru a deveni combatant al Statului Islamic”.

Articolul continuă după reclamă

Procesul ar urma să dureze cel puţin nouă luni de zile, o durată fără precedent într-un proces penal din Franţa. ”Acesta va fi, fără îndoială, cel mai lung proces din istorie”, a declarat Christian Saint-Palais, avocatul unuia dintre acuzaţi. În opinia sa, scopul acestui proces este ”să se facă dreptate conform regulilor noastre de secole şi ca noi să ne aflăm la înălţime din punct de vedere logistic”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Primele cuvinte ale lui Salah Abdeslam în procesul istoric început în Franța: ”Nu există altă divinitate în afară de Allah”