Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Şase români, condamnaţi la 47 DE ANI DE ÎNCHISOARE în Marea Britanie, după ce au furat bijuterii de peste 3 milioane de lire sterline

Şase români au fost condamnaţi, în Marea Britanie, la un total de 47 de ani de închisoare, după ce au fost găsiţi vinovaţi în cazul a 11 jafuri comise la magazine de bijuterii din tot Regatul. În total, cei şase hoţi au furat bijuterii în valoare de peste 3 milioane de lire sterline, adică aproape 3,5 milioane de euro.

de Redactia Observator

la 19.03.2017 , 17:02

Şase români au fost condamnaţi, în Marea Britanie, la un total de 47 de ani de închisoare, după ce au fost găsiţi vinovaţi în cazul a 11 jafuri comise la magazine de bijuterii din tot Regatul. În total, cei şase hoţi au furat bijuterii în valoare de peste 3 milioane de lire sterline, adică aproape 3,5 milioane de euro.

Jafurile au fost comise în perioada noiembrie 2015-septembrie 2016.

Membrii grupării, care locuiau în tabere şi se deplasau cu biciclete, au furat ceasuri, inele şi coliere în 11 jafuri, inclusiv la centrul comercial Bluewater din Kent şi la Bicester Village, în Oxford.

Articolul continuă după reclamă

Ei au fost prezentaţi ca ”planificatori meticuloşi” de către detectivul care a coordonat ancheta.

”Academia română de infracţiuni” recrutează bărbaţi cărora le impune un cod strict şi îi antrenează într-o serie de tehnici precum evitarea urmăririi şi înţelegerea probelor criminalistice.

”Au folosit o serie de strategii, inclusiv mersul cu bicicleta până la locul infracţiunii şi izolarea unor porţiuni de drum cu scopul de a reduce traficul şi observatorii”, a declarat detectivul. ”Ridicau corturi, de obicei la trei-cinci kilometri de scena infracţiunii şi îşi ardeau gunoiul pentru a evita să lase probe ADN”, a precizat el.

Patru dintre cei şase tineri - Bogdan Costel Neagu (24 ani), Vasile Daniel Cardos (26 ani), Silvu Ioan Acatrinei (20 ani) şi Andrei Florin Tifui (28 ani) - au fost condamnaţi la opt ani şi două luni de închisoare, Ioan Bucureşteanu (24 de ani), la opt de închisoare, iar Ioachim Karp (19 ani) la şase ani şi jumătate de închisoare.

O filială a Beaverbrooks a fost jefuită pe 10 martie 2016 la Hanley, în Stoke-on-Trent. Ceasuri în valoare de 400.000 lire sterline (peste 461.200 de euro) au fost furate în această spargere.

”Avem de-a face cu un grup de indivizi extrem de bine organizaţi şi la curent cu probele criminalistice”, a spus detectivul.

”Este vorba despre o grupare infracţională română extrem de organizată care, mulţumită parteneriatului dintre toate forţele, a fost adusă în justiţie”, a continuat el, îndemnând ca pedepsele să fie ”un mesaj puternic” şi subliniind că Poliţia din Staffordshire şi alte forţe ”nu vor tolera asemenea infracţiuni”.

La mallul din Blackburn, infractorii au provocat avarii semnificative, croindu-şi drum cu baroase şi provocând un incendiu, după care au fugit cu o cantitate importantă de bijuterii scumpe.

Alt infractor urmează să fie condamnat pe 28 martie, potrivit Daily Mail.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Şase români, condamnaţi la 47 DE ANI DE ÎNCHISOARE în Marea Britanie, după ce au furat bijuterii de peste 3 milioane de lire sterline