Scenariul se repetă! Alegătorii francezi sunt asaltaţi de ŞTIRI FALSE pe reţelele de socializare, înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale
Alegătorii francezi sunt asaltaţi de ştiri false pe reţelele de socializare, înainte de alegerile prezidenţiale din ţară, chiar dacă numărul acestora nu este la fel de mare ca în timpul campaniei electorale din SUA, de anul trecut, arată un studiu al Universităţii Oxford, citat de Reuters.
Alegătorii francezi sunt asaltaţi de ştiri false pe reţelele de socializare, înainte de alegerile prezidenţiale din ţară, chiar dacă numărul acestora nu este la fel de mare ca în timpul campaniei electorale din SUA, de anul trecut, arată un studiu al Universităţii Oxford, citat de Reuters.
Studiul publicat vineri oferă noi dovezi care susţin plângerile oficialilor din Franţa, Germania şi Statele Unite, potrivit cărora Rusia încearcă să se implice în politica altor ţări prin atacuri informatice.
Cu numai câteva zile înainte ca Franţa să voteze în primul tur al alegerilor prezidenţiale, studiul afirmă că dezinformarea a reprezentat un sfert din linkurile politice distribuite pe Twitter în Franţa.
Studiul a inclus atât materialele false, cât şi pe cele care includ opinii extremiste, “hiper-partizane” sau conspiraţioniste, cu raţionamente intenţionat greşite şi opinii prezentate drept fapte.
“Alegătorii francezi distribuie informaţie de calitate mai bună decât mulţi alegători americani şi aproape la fel de multe ştiri şi informaţii de calitate ca utilizatorii germani”, se arată în studiul care utilizează date recente de pe Twitter şi de pe Facebook.
Cea mai mare proporţie din postările automate din Franţa l-au vizat pe candidatul moderat Emmanuel Macron, care este favorit în sondaje, dar conturile automate au “generat, ocazional, trafic mare” şi privindu-l pe conservatorul Francois Fillon.
Facebook a suspendat recent 30.000 de conturi automate suspecte în Franţa. O mare parte dintre acestea distribuiau propagandă politică şi se ocupau de dezinformare.
Pe Twitter, unde conturile automate sunt permise, multe dintre cele care l-au promovat pe republicanul Donald Trump în campania de anul trecut s-au reorientat şi lansează teorii ale conspiraţiei şi opinii de extremă-dreapta.
Rusia se orientează spre Germania
“Un grup de susţinători ai campaniei lui Trump despre care credem că sunt ‘bots’ (conturi automate – n.r.) şi de conturi din Rusia s-au orientat spre Germania”, a avertizat Clinton Watts, fost agent FBI şi consultant în Centrul pentru Securitate Informatică şi Internă în cadrul Universităţii George Washington.
“Dacă ar trebui să fac o apreciere, aproximativ o treime dintre conturile de susţinători ai lui Trump încearcă în prezent să influenţeze alegerile germane”, a adăugat el.
Un alt studiu, publicat săptămâna aceasta de grupul privat de cercetare Bakamo, a arătat o proporţie similară de ştiri false versus ştiri reale pe reţelele de socializare din Franţa ca raportul cercetătorilor de la Oxford.
O mare parte dintre ştirile false au venit din surse care “au fost expuse influenţei ruse”, arată studiul Bakamo.
Sursa: News.ro
CITEŞTE ŞI: Meci în patru la ALEGERILE PREZIDENŢIALE din Franţa. Cine sunt principalii candidaţi
CITEŞTE ŞI: Alegeri prezidenţiale în Franţa. Ce spun ULTIMELE SONDAJE înaintea primului tur de scrutin
CITEŞTE ŞI: ALEGERI PREZIDENŢIALE ÎN FRANŢA. Tot ce trebuie să ştii despre scrutinul de duminică
CITEŞTE ŞI: ALEGERI PREZIDENŢIALE ÎN FRANŢA. Cine sunt cei 11 candidaţi în cursa pentru palatul Elysee
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰