Schimb de prizonieri între guvernul Ucrainei şi separatiştii pro-ruşi: Mărturisirile dureroase ale celor ţinuţi captivi peste doi ani
Guvernul Ucrainei şi separatiştii pro-ruşi din estul ţării au efectuat cel mai amplu schimb de prizonieri de la declanşarea conflictului din Donbass, în 2014.
Guvernul Ucrainei şi separatiştii pro-ruşi din estul ţării au efectuat cel mai amplu schimb de prizonieri de la declanşarea conflictului din Donbass, în 2014. Operaţiunea, mediată de Biserica Ortodoxă Rusă, a avut loc înaintea Anului Nou şi a Crăciunului pe stil vechi. Schimbul de prizonieri este considerat un pas important în aplicarea acordului de încetare a focului semnat la Minsk acum doi ani dar rămas, în mare parte, doar pe hârtie.
Schimbul a avut loc într-o localitate de pe linia frontului, între armata ucraineană şi forţele separatiste din regiunile Doneţk şi Lugansk. Ucraina a eliberat 237 prizonieri iar rebelii, 74. Unii dintre ei au petrecut mai bine de un an sau chiar doi în captivitate, iar condiţiile nu au fost deloc bune.
EVHEN CIUDENŢOV, prizonier:
M-au ameninţat că mă vor trimite mamei, tăiat în bucăţi. Iar la un moment dat chiar au exagerat. Vedeţi şi voi că am rămas fără câţiva dinţi.
La operaţiune au fost prezenţi observatori ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Organizaţia a salutat înţelegerea dintre cele două tabere şi le-a îndemnat să continue pe aceeaşi cale. În ce-i priveşte, prizonierii eliberaţi nu-şi doreau altceva decât să-şi revadă, în sfârşit, familiile.
ARTEM KRÎNA, prizonier:
Mama mă aşteaptă şi plânge. Şi mie îmi vine să plâng, dar trebuie să fim tari.
Autorităţile de la Kiev comunicaseră iniţial o listă de peste 300 de oameni ce urmau să fie eliberaţi. Dar unii dintre ei fuseseră deja puşi în libertate, iar alţii au preferat să rămână în Ucraina, chiar dacă aici sunt consideraţi simpatizanţi ai Rusiei.
ANATOLI SLOBODIANIK, prizonier:
Eu nu mă simt vinovat, aşa că nu vreau să trec de cealaltă parte. M-au adus aici, de la Odessa, băieţii din servicii, care mi-au spus că sunt pe listă.
Preşedintele Petro Poroşenko s-a deplasat în apropierea liniei frontului pentru a-i saluta personal pe foştii prizonieri ucraineni.
În schimb, de la Moscova nu a venit nicio reacţie oficială. Peste 10.000 de persoane au fost ucise, până acum, în conflictul din estul Ucrainei. Noi victime se înregistrează şi acum, aproape zilnic, în pofida acordului de încetare a focului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰