Observator » Ştiri externe » Şi-a riscat viaţa pentru câine şi a fost la un pas de moarte!

Şi-a riscat viaţa pentru câine şi a fost la un pas de moarte!

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 22.01.2014, 07:30 | Modificat la 22.01.2014, 09:10

A încercat să-şi salveze câinele de la moarte şi a fost la un pas să plătească cu viaţa. Este păţania unui bărbat din SUA, care a rămas captiv într-un lac îngheţat, după ce s-a aventurat pe stratul subţire de gheaţă ca să-şi scoată câinele.

Pompierii l-au adus la mal, îngheţat dar viu, după o operaţiune extrem de periculoasă.

Plimbarea de pe malul lacului îngheţat s-ar fi putut transforma într-o tragedie.

Bărbatul din imagini a ajuns prizonier în apele reci după ce a reuşit să-şi salveze câinele, care picase în lacul îngheţat. Doar pompierii au îndrăznit să se apropie de bărbatul căzut în apa îngheţată.

Articolul continuă după reclamă

Pompierii au reuşit să îmbrace costumele speciale pe drum. Când au ajuns acolo, ei erau pregătiţi să intervină.

Doi dintre pompieri s-au târât uşor pe stratul subţire de gheaţă până au ajuns la bărbatul de 60 de ani. Apoi l-au legat cu o frânghie şi l-au scos afară.