Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum arată acum siamezele separate la patru ani: “Avem fiecare câte un picior”

Două surori care s-au născut unite în zona abdomenului au povestit despre cum au fost „despărţite” la vârsta de patru ani şi despre experienţa de a trăi cu un singur picior. 

de Larisa Andreescu

la 22.04.2019 , 20:30

Două surori care s-au născut unite în zona abdomenului au povestit despre cum au fost „despărţite” la vârsta de patru ani şi despre experienţa de a trăi cu un singur picior. 

Kendra şi Mliyah Herrin, ambele în vârstă de 17 ani din Utah s-au născut împărţind un ficat şi un rinichi. Medicii nu le-au dat nicio şansă, ba chiar i-au pregătit pe părinţi încât să înţeleagă că nu vor trăi mai mult de 24 de ore de la naştere. 

Au supravieţuit însă şi au continuat să lupte. Când aveau doar patru ani au suferit o intervenţie chirurgicală care le putea ameninţa viaţa pentru a putea fi separate. De atunci fiecare a rămas cu un singur picior. 

Articolul continuă după reclamă

“Dacă am fi rămas împreună nu am fi avut niciodată prieteni individuali, nu am fi putut ieşi separat în oraş. Părinţii noştri au luat decizia de a ne separa” au scris fetele pe blogul lor. 

În timp ce Kendra și-a primit rinichii imediat după separare, Maliyah a continuat dializa pentru că rinichiul donat de mama ei, Erin, nu au fost acceptat de organism. 

Fericite şi sănătoase, mai ales că Maliyah a primit în final un alt rinichi, gemenele merg acum la şcoală şi duc o viaţă cât se poate de normală. 

Siameze despărţite la vârsta de patru ani

Uneori le este dificil să îşi menţină starea pozitivă, însă recunosc faptul că nu au fost niciodată hărţuite sau judecate de oamenii din jur pentru aspectul lor. De fapt, prin depășirea provocărilor lor de zi cu zi, au devenit o sursă de inspirație pentru mulți dintre colegii de la școală.

"Cred că ne-am adaptat pentru că nu am avut niciodată două picioare. În mare parte, copii mici sunt cei care privesc, dar când adulții ne privesc - ar trebui să știe să nu se uite atât de mult" a povestit Kendra.

Fetele explică faptul că trebuiau să fie separate, deoarece cele două corpuri nu ar fi putut fi ținute în viață în ultimii opt ani, împărțind doar un rinichi, cel pe care l-au avut inițial.

"Sentimentul de a fi atașat de altcineva este ciudat", a spus Kendra, împreună cu sora ei, Maliyah, adăugând: "Noi o numim doar -ziua separată-, așa cum nu am înțeles cu adevărat în acel moment".

Părinţii celor două fete se consideră binecuvântaţi pentru alegerea făcută şi pentru minunea care le-a adus pe cele două fete în familia lor.

„O mulţime de oameni ar putea învăţa lucruri de la ele. Sunt extraordinare” a spus mama lor, Erin. 

"Când oamenii aud pentru prima dată povestea noastră pun o mulțime de întrebări - dar pur și simplu simțim că suntem la fel ca toți ceilalți, avem doar câteva lucruri care sunt puțin diferite" a mai spus Kendra.

Niciuna dintre ele nu regretă decizia părinţilor de a le separa, chiar dacă aceasta venea cu multe riscuri şi chiar cu posibilitatea de a le aduce moartea. Conform The Sun, cele două fete trăiesc o viaţă normală şi lipsită de griji, iar operaţia a fost un succes total.

"Suntem fericite că părinții noștri au ales să ne despartă" a adăugat Maliyah.

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Cum arată acum siamezele separate la patru ani: “Avem fiecare câte un picior”