Un şofer de camion obligat de şefi să lucreze peste program a primit 80 de milioane de dolari, despăgubiri
Un şofer de camion obligat de şefi să lucreze peste program a primit 80 de milioane de dolari, despăgubiri. Pus să plece în cursă deşi era rupt de oboseală, şoferul a adormit la volan şi a fost victima unui accident teribil.
Un şofer de camion obligat de şefi să lucreze peste program a primit 80 de milioane de dolari, despăgubiri. Pus să plece în cursă deşi era rupt de oboseală, şoferul a adormit la volan şi a fost victima unui accident teribil.
80 de milioane de dolari, suma astronomică ce trebuie achitată de către o companie americană de transport, JNM Express, unui fost angajat, pentru că patronul l-a obligat să lucreze peste program, periclitând-i astfel viaţa.
"Această compensație impresionantă care trebuie plătită șoferului este un avertisment pentru industrie cu privire la suprasolicitarea conducătorilor auto.", a declarat pentru Freightwaves Hector Torres, avocat al apărării.
Instanţa din Hidalgo, Texas, a decis acordarea de compensații în valoare totală de 80 de milioane de dolari lui Lauro Lozano, care în 2015 a suferit un accident grav, după ce a fost nevoit să muncească prea mult.
Lozano a fost instruit de către angajatorul său să modifice înregistrările din tahograf și să transporte o încărcătură frigorifica din Texas în Maryland (pe o distanta de 1800 mile /aprox. 2900 km), în ciuda faptului că atinsese limita orelor de lucru. Ca urmare a oboselii, Lozano a adormit la volanul camionului, suferind un accident în Alabama, soldat cu răni grave.
Transportatorul, o companie de mărime medie cu o flotă de numai 20 de camioane, a declarat că nu v-a putea niciodată să plătească această sumă.
De asemenea, compania nu beneficiază nici de asigurare împotriva situațiilor care necesită compensarea lucrătorilor. În timpul procesului, a mai fost dezvăluit faptul că transportatorul american a creat alte două companii, Anca Transport și Omega Freight Logistics, ca o modalitate de a-și proteja activele.
Șansele ca suma decisă de instanţă să-i fie integral acordata șoferului sunt însă relativ mici. Pe de-o parte, compania de transport poate face recurs la decizie, iar procesul poate dura ani buni. Pe de altă parte, există de asemenea posibilitatea ca aceasta să ajungă la o înțelegere cu șoferul, în urma căreia suma plătita să fie mult mai mică.
Patru alţi şoferi au explicat în isntanţă că angajatorul îi amenda dacă întârziau livrările, chiar dacă asta însemna încplcarea orelor obligatorii de odihnă, iar dacă refuzau o cursă din acelaşi motiv erau concediaţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰